Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi USR Cluj
O parodie de Lucian Perţa
Dum, 05/10/2020 - 20:17
Ioan Mărginean
6.
Şi a fost noaptea de cenaclu.
Cuvintele necoapte
Treceau prin distileria poetică
A poetului Mureşan Ion
Şi deveneau din firave şoapte
Cuvinte bune de predică,
Pline de har şi bonton.
Ca păsările ieşeau din cerul gurii
Şi ca fluturii de noapte i se roteau în jur,
Ca în jurul unei lămpi şi auditorii,
Adică noi, încercam să dialogăm matur
Cu ele, cu obrajii roşii de emoţie
Şi fericire, de parcă toţi
Am fi inhalat un drog,
Dar ele zburau în altă direcţie,
Aşa că şi-n noaptea aceea,
Ca şi-n alte nopţi,
N-am reuşit decât un monolog !