Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj invită publicul clujean duminică, 18 februarie 2018, la spectacolul folcloric de Dragobete. Evenimentul, care va reuni tineri interpreți de folclor din zona Transilvaniei și nu numai, va debuta la ora 18:00, în sala de spectacole „Dumitru Fărcaș” a Casei de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca.
Vor fi aduse în fața publicului cele mai frumoase cântece de dragoste, din repertoriul unor interpreți renumiți, adevărate șlagăre precum: Aseară vântu bătea – Maria Tănase, Tăt așe o zis doru’ – Titiana Mihali, Hai, mândră, la joc – Drăgan Muntean, Câte fete ardelene –Petre Săbădeanu și multe altele.
Invitați speciali sunt Nicolae Mureşan, unul dintre cei mai mari artişti pe care i-a dat zona Codrului, împreună cu fiul său, Nicolae Mureșan junior, care vor încununa spectacolul oferit de tinerii interpreți: Ioana Breda Morar, Iulia Bucur, Ionuț Candrea, Andreea Ciupe, Mihaela Grindean, Daria Gâdea, Carmen Jula, Radu Lazăr, Ionuț Lupuț, Mădălina Mureșan, Raul Oltean, Ioana Petran, Anamaria Tomoiagă, Adrian Socaciu. De asemenea, pe scenă va urca Grupul folcloric „Zestrea Ardealului”, coordonat de profesorii Marina și Dorin Simionescu, dar vor fi și momente deosebite de dans, cu Ansamblul folcloric „Someșul-Napoca”, director artistic cercetător științific dr. Zamfir Dejeu.
Bistriţa este reprezentată prin dirijorul orchestrei Cununa Transilvană, maestrul Ovidiu Barteş, de loc din Mărişelu, prin prezentatorul Grigore Sâmboan, de la Centrul Creaţiei Cluj, de loc din Agrieş, şi prin artiştii Mădălina Mârza, Raul Mihai Turda şi Ionuţ Koblicska.
Dragobetele, sărbătorit în fiecare an pe 24 februarie, reprezintă unul dintre cele mai frumoase obiceiuri străvechi ale poporului român, o zi de sărbătoare, în care feciorii și fetele, având credința nestrămutată că acum trebuie să fie veseli, se adunau mai mulți la o casă, pentru a-și face Dragobetele, convinși că, în acest fel, vor fi îndrăgostiți tot anul. Această sărbătoare marchează și revigorarea naturii și, în același timp, a omului, aducând iubirea în casă și în suflet.
Spectacolul de Dragobete, organizat anual de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, vizează promovarea tinerilor interpreți de muzică populară, care vor aduce în scenă cele mai frumoase cântece de dragoste și de dor.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile!

Poezia Elenei Cîmpan (am în vedere mai ales ultimul său volum, Poeme pentru minte, inimă şi literatură, al 12-lea, pe lângă altele de jurnal, eseu, proză scurtă, critică literară şi jurnalism) a atins un ceas al rotunjimilor aşezate, împlinite, o oră astrală, chiar, a unui timp propriu, de intensă coloratură subiectivă. (Şi cum altfel ar putea fi timpul poetului şi al poeziei?) Precum un râu ghiduş, apoi tot mai liniştit şi mai adânc, poezia ei îşi are izvorul în joc: un joc cu cuvintele, care se zbenguie întâi fără finalitate aparentă, abia apoi absorbind treptat trăirea, existenţa cu dilemele ei [care au fost mai întâi Dile(m)ne], fără ca dispoziţia ludică să se lase vreodată cu totul copleşită. Iar fiinţa, precum râul (spre a ne păstra încă între malurile mai sus amintitei comparaţii) pare atrasă de dezmărginire, de un fel de pierdere şi topire în oceanul existenţei în genere.
Oarecum paradoxal pentru o autoare atât de prolifică (dar deloc în răspăr cu epoca), nu atât cuvântul atrage şi fascinează, cât obiectul pe care-l denumeşte: Cuvintele devin tot mai mici / Şi ochii obosesc să le vadă / Obiectele se măresc.... Oricum, constant rămâne interesul pentru raportul dintre cuvânt şi obiect, căci doar în raport cu obiectele capătă tot mai multă conştiinţă de sine “ochiul” şi “privirea” (motive-simbol ale subiectului aflat pe drumul dezmărginirii progresive); astfel încât ochiul devine cosmic (fuzionând eminescian cu luna, cu vântul, cu valul), iar existenţa e fie legănare într-un infinit ondulat, poveste spusă în balansoar (...Sunt atât de frumoase poveştile din balansoar...), fie (în momente mai dramatice) - răstignire a subiectului pe o Lume-Cruce, ce lasă pe trup semnele supliciului.
Tema privirii (cu motivul aferent al ochiului şi cu corelativul orbirii), de fapt, a raportului eu - lume, stăruie nu doar în primul poem, din care am citat mai sus (Despre ochii anume şi anumea privire - o adevărată artă poetică), ci pe o bună primă porţiune din volum. Astfel încât frunzele nu-s decât gândurile noastre moarte, timpul trecut ia chip de noiembrie, morţii se sperie de viaţă precum noi, cei vii, de moarte (răsturnându-se cu totul perspectiva) etc. Poetul devine nu doar “un nor, între norii din cer”, ci (orgolios, dar cum altfel?) - “un viu printre morţii de pe pământ”; iar Poezia, în ceasurile ei cele mai fericite, devine zbor (când sfintele zile prezente absente/ ... pot sări din avion/ Fără să li se-ntâmple nimic...).
Într-o bună tradiţie a poeziei şi literaturii feminine în genere, existenţa autentică tinde spre vegetativ, incompatibilă cu orice calcul (Nimic n-ar trebui calculat / Şi totul ar trebui lăsat / Să vină înspre noi precum somnul...). Din această perspectivă, existenţa reală e o perpetuă “simulare”: de examene, de istorie, de diverse discipline, de rigoare şi precizie, de ştiinţă; simulare din care lipseşte tocmai “îngerul” adevărului, autenticităţii: E ştiinţă de carte / Interpretare de text, opinie, eseu / Doamne, câtă îndemânare, / Ce talent, / Unde-i credinţa, ar striga / Evanghelistul Luca, / Supraveghetor şi el, / Ca şi mine... . În acest context, didactic şi nu numai, al agresiunii formelor asupra conţinuturilor, chiar evaluarea naţională devine un autentic “epitet”: Nu-i epitet în flori albe / Mărgele negre, şesuri întinse / Ceruri albastre - / Dar epitet există / În tristeţe albă / Gânduri negre, doruri lungi / Dansuri albastre / Evaluare naţională. Ironia şi predispoziţia ludică de care vorbeam salvează tonusul liric de prea marea gravitate , deschizând o supapă metalingvistică (nichita-stănesciană) poeziei: “simularea” are loc într-“o dimineaţă de luni, / de câte luni?...”, iar starea de a fi, cu singurătatea implicită, se contracarează nu doar prin ciripitul unei rândunici (aşadar, clasica temă a comuniunii cu natura), ci şi printr-un fel de “ciripit” al Poeziei înseşi: Să nu fiu - fiică singură / A venit o rândunică / Să stea - stea cu mine /Prin rând - unic de cer...
“Dulcea tiranie” a modelului Nichita Stănescu se simte pe alocuri, nu doar în prezenţa inefabilă a “îngerului” şi în amintita predispoziţia pentru jocul lingvistic, ci şi într-o adevărată temă a trans-substanţierii empatice, în sensul materializării sentimentelor, al abstracţiunilor în general (Colecţionez venirile tale / Ca pe nişte piese rare...; sau: Am împărţit anul în două: Jumătate ţi-am dat ţie / Şi jumătate mi-am lăsat / Mie etc.), cu corelativul diluţiei în sentiment şi al abstractizării lucrurilor (O casă unde să trăim / Şi să murim / Atât...). Dincolo de această “tiranie” se cristalizează însă, transparentă, mărgeaua conştiinţei de sine (existenţiale, dar şi poetice), care izbucneşte spre suprafaţă în felurite chipuri: uneori, din magma existenţială fierbinte, ca revoltă romantică, contra lucrurilor (şi fiinţelor) prea reci care ne înconjoară: Plouă şi sunt ploaie / Ninge şi sunt zăpadă / E noapte şi sunt noapte / E zi şi sunt zi / E trist şi sunt tristă.../ De ce le preiau pe toate? / Pe mine cine mă înţelege / Şi cine poate spune: / Elena, sunt Elena...).
Dar, spre sfârşitul volumului, aceeaşi conştiinţă de sine pare a izbucni la modul clasic, mai limpede şi mai aşezat, într-o adevărată odă a bucuriei de a exista (inclusiv poetic), constând într-un ciclu de douăzeci de poeme “turnate” în tiparele consacrate ale “epistolei”: către inimă, hamal, Toronto, Roma, turbulenţe, aer, muzică, munţi..., către toate ale lumii, adică. Care ar trebui să ştie că eu sunt Elena, cea care iubeşte cu aceeaşi inimă (chiar şifonată, decolorată de soare şi îngheţată de frig), femeia-hamal, ce-şi găseşte alesul printre bagajele lumii, cea care călătoreşte şi se deschide cu neostoită uimire spre toate zările lumii, cea mereu legănată de o muzică interioară şi de un zbor mai înalt decât cel al avioanelor etc. Toate ar trebui să ştie: Eu sunt Elena, cea care şi-a găsit ritmul şi muzica proprie.

Marin Ecedi și echipa sa de la Transilvania Print au dovedit și în această seară că există  professionalism și oameni de calitate  în marketingul cultural în special în cel al artelor vizuale.

La exact un de la organizarea primei expoziții de pictură într-un spațiu care aparține unei organizații private, aici fiind vorba de Galeria ”Concentric”, Marin Ecedi, Mircea Oliv și echipa de la Transilvania Print, au venit cu un nou concept, cel puțin pentru piața bistrițeană de resort: vernisarea unei expoziții de pictură în și după o degustare de vinuri special și prezentate de un oenolog cu ”staif”, clujeanul Darius Pripon.

Dacă degustarea de vinuri va face obiectul unui alt reportaj, expoziția vernisată în această seară a adus pe simezele ”Concentric”  lucrările artistei Doinei Mihăilescu, despre care criticul de artă, Mircea Oliv a spus următoarele:  Doina Mihăilescu este  capabilă să reflecte latura invizibilă a lumii şi „puterea de a face să apară în vizibil expresia “octavă” care palpită înlăuntrul vizibilității”, precum mărturiseşte chiar autoarea. Astfel, nuclee tematice trimit la personajele sacre ale creştinismului şi propun o reinterpretare în cheie deopotrivă premodernă, modernă şi postmodernă a artei sacre, aşa cum se manifestă ea în icoană şi în fresca bisericilor răsăritene”.

Expoziţia  cuprinde, într-un amplu spectacol vizual, cele mai recente lucrări realizate de artistă, reunite în opt serii cu titluri sugestive pentru tipul de abordare şi pentru preocupările autoarei: „Stâlpnicii”, „Chipul isihast”, „Îngerul Învierii”,  „Iov”, „Crinul pustiei”, „Maria Egipteanca”, „Dansul Îngerului”, „Ultima noapte a lui Ignatie Teoforul”, „Sufletul pentru 10 zile” şi „Desenele cu ochii închişi”.

Doina Mihăilescu s-a născut pe 20 ianuarie 1953 la Reşiţa, este pictor şi restaurator, profesor universitar doctor la Facultatea de Arte şi Design, Catedra de Pictură-Restaurare din Timişoara. Artista s-a remarcat de-a lungul timpului printr-o activitate pedagogică şi artistică impresionantă, materializată în numeroase expoziţii personale în ţară şi peste graniţe, precum şi prin participarea la prestigioase expoziţii de grup. Doina Mihăilescu, membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România, trăieşte şi activează la Timişoara.

„Nu sunt un autor care idealizează neapărat ordinea premodernă. Știu însă că această ordine este adânc îngropată  în memoria colectivă. Asta se datorează „așezării” pe care o are premodernul dar și  lipsei conștiinței sale critice și metatextuale … Noi, astăzi, trăim sub presiunea iconoclastă a demitizărilor. Trăim într-o lume care reduce sacramentele la alegorie, desființează sfânta tradiție și nu înțelege setul de simboluri care au structurat și continuă să structureze “gramatica”  modului nostru de a fi şi astăzi în lume . După credința mea suntem în continuare în proporții diferite deopotrivă premoderni, moderni și postmoderni, având mentalități și valori culese din toate dimensiunile timpului istoric. Marea mea problemă ca postmodern e tocmai concilierea acestor apartenențe multiple ţinând totuși seama de Marele Cod biblic”.

Elevii clasei întâi de la Liceul de Muzică „Tudor Jarda” din Bistrița au petrecut o dimineață agreabilă la Mediateca Bibliotecii Județene „George Coșbuc”, unde au vizionat unul dintre filmele seriei „Cartea junglei”. Filmul, care a rulat pe uriașul ecran LCD al Mediatecii, le-a captat întru totul atenția copiilor: „Filmul a fost foarte frumos, despre un copil care a crescut în junglă, în mijlocul animalelor. Pe copil îl chema Mowgli. Am vrea să mai venim aici, să vedem și alte filme. Eu sunt în clasa întâi și studiez vioara la școala de muzică”, ne-a spus Gabriela, una dintre elevele clasei, la sfârșitul vizionării.
„Le mulțumim celor de la Biblioteca Județeană pentru că ne sprijină de fiecare dată când avem nevoie! De data aceasta i-am surprins pe copii venind la Mediatecă, pentru a vedea un film, pentru că ei, auzind că mergem la Bibliotecă, credeau că vom citi cărți. Sper că am fost cuminți și vrem să mai venim aici, și ca să citim” a completat d-na Ionela Cârcu, învățătoarea acestei clase.
Mediateca Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud deține un fond de peste 4 000 de CD-uri și DVD-uri, din colecții de filme și albume muzicale, care pot fi utilizate atât în scop recreativ, cât și didactic.

Cunoscuta instituţie de învăţământ Liceul de Muzică „Tudor Jarda” Bistriţa, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” Bistriţa-Năsăud şi Centrul Cultural Dacia, aparţinând Centrului Judeţean pentru Cultură, au oferit un superb concert, de o ţinută artistică deosebită, dedicat împlinirii a 20 de ani de învăţământ liceal vocaţional de muzică, un eveniment cultural cu conotaţii de o sensibilitate aparte în viaţa elevilor şi cadrelor didactice, din acest prestigios liceu.
Sub semnificativa siglă „Concert Omagial de Muzică, Teatru şi Poeme”, au evoluat pe scena Sălii Valeria Peter Predescu, din cadrul Centrului Cultural Dacia, elevii Liceului de Muzică „Tudor Jarda”, în prezenţa a numeroşi spectatori, inclusiv părinţi, rude, fraţi, surori, colegi etc., care i-au aplaudat la scenă deschisă pe cei care au evoluat şi le-au încântat inimile.
Prezentarea spectacolului a fost făcută de prof. Vasile Bianca, iar complexul spectacol a cuprins genuri artistice diferite pe care merită să le enumerăm: Orchestra Liceului de Muzică „Tudor Jarda”, dirijor: Popa Cătălina. Aranjament și orchestrație Popa Cătălina. Profesori colaboratori: Patrașciuc Ovidiu, Berchi Mihai, Vasile Răzvan, Spîn Mihai, Tofan Radu; Muntean Maria – pian - clasa a III-a , prof. coordonator: Pavăl Lidia; Conț Carina – vioară – clasa I, prof. coordonator Pop Adriana, prof. corepetitor: Truț Bianca; Dragu Alexa – clasa a XI-a, prof. coordonator: Roxana Kovacs; Costin Cosmina – chitară – clasa a XII-a, prof. coordonator: Pop Valentin; Fodorca Alin – canto popular – clasa a IX-a, prof. coordonator: Barbu Alida; Palage Iasmina – flaut – clasa a X-a, prof. coordonator: Popa Cătălina, prof. corepetitor: Lepădatu Cristian; Pastor Anamaria și Pastor Cristiana – clasa IX-a, scenetă, prof. coordonator: Sima Delia; Fouts Ryley Joy – vioară – clasa a II-a, prof. coordonator: Bîca Liana, prof. corepetitor: Truț Bianca; Oniga Cristi Ana Rut – pian – clasa a VII-a, prof. coordonator: Pavăl Lidia; Szilagy Andreas – canto – clasa a X-a, prof. coordonator Tigănilă Marian, prof. corepetitor: Lepădatu Cristian; Voiculescu Raluca – clasa a XII-a, monolog, prof. coordonator: Kovacs Roxana; Tălpaș Ioana – clarinet – clasa V-a, prof. coordonator: Borzoș Mircea, prof. corepetitor: Truț Bianca; Grecu Alexandru – chitară– clasa a X-a, prof. coordonator: Pop Valentin; Dragu – Sălăgean Eduard – pian – clasa a VII-a, prof coordonator: Pavăl Lidia; Paula Suciu – clasa a XII-a, poezie, prof. coordonator Kovacs Roxana; Stupinean Patricia – vioară – clasa a VI-a, prof. coordonator: Vasile Răzvan, prof. corepetitor: Truț Bianca; Dragu Alexa – canto – clasa a XI-a, prof. coordonator: Costeanu Roxana, prof. corep. Lepădatu Cristian; Coșbuc Adriana – pian – clasa a XII-a, prof. coordonator: Karoli Carolina; Sidor Jennifer – clasa a X-a, monolog, prof. coordonator: Tomi Alina; Rostaș Lidia – vioară – clasa a VII – a, prof. coordonator Spîn Mihai, prof. corepetitor: Truț Bianca; Todoran Violeta clasa a X-a – canto popular, prof. coordonator Matei Casiana, prof. corepetitor: Lepădatu Cristian; Răzoare Ariana – flaut - clasa VI –a, prof. coordonator Bătinaș Leila, prof. corepetitor: Truț Bianca; Moldovan Antonia – clasa a XII-a, monolog, prof. coordonator Kovacs Roxana; Trio Jam – Grecu Alexandru (chitară), Palage Iasmina (flaut), Maria Lăpușan (vioară) , prof. coordonator Patrașciuc Ovidiu.
O seară de înaltă simţire şi virtuozitate oferită sufletelor de elevi şi profesori.

O revistă de înaltă ţinută, cu un conţinut vast şi de mare valoare istorică, publicaţie editată de Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, cu brio, în prezenţa unui numeros public avizat, inclusiv cercetători istorici, cunoscută şi consacrată, sub denumirea „Revista Bistriţei”, aflată la numărul XXX-XXXI, 2016-2017, a fost prezentată publicului la Casa Argintarului din Bistriţa, cu un sumar bogat, relevant, cu studii şi cercetări valoroase.
Despre valoarea, importanţa, conţinutul deosebit, temele diverse abordate, cu noutăţi şi precizări pertinente, au vorbit, cu explicaţii, motivaţii, cu aplecare spre rolul şi importanţa acestei valoroase publicaţii, istoricul de artă, prof. Vasile Duda, directorul Muzeului Bistriţa – prof. dr. Corneliu Gaiu, venind cu pertinente precizări privind rolul şi necesitatea revistei, managerul Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud – prof. dr. şi artist profesionist în sculptură Alexandru George Vasilichi Gavrilaş.
De asemenea, şi-a exprimat părerea despre valoarea, necesitatea şi importanţa revistei prof. de istorie Ioan Seni, preşedintele Despărţământului ASTRA Năsăud, fiind prezenţi şi membrii astrişti din Dej.
Colecţionarul particular Florin Coşoiu a scos în evidenţă necesitatea colaborării între Complexul Muzeal B-N şi colecţionarii particulari.
Prin conţinutul şi valoarea ei, revista se vrea un punct de reper în istoria locală a judeţului şi nu numai.

Monografia „Istoria spitalelor din Bistrița”, vol. II, pe care autorii Mircea Gelu Buta și Adrian Onofreiu au publicat-o la Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, la sfârșitul anului 2017, este o documentare riguroasă, corectă și argumentată științific a importantului domeniu al sănătății publice de după anul 1990, în orașul de reședință și implicit, în județul Bistrița-Năsăud.
Prin însăși scriitura ei, cartea operează o preselecție a potențialilor cititori, fiindcă lucrarea respectă metodologia și tehnica lucrărilor științifice, contrastând plăcut cu publicațiile unei vremi contaminate de senzațional, de spiritul tabloid și de inventică în materie de conflicte după rețeta „acolo unde nu e conflict, nimic nu e”.
Din păcate, dincolo de faptul că o astfel de operă se refuză ab initio genului best-seller, manieră care a contaminat, vai!, mai nou și rafturile unde te crezi îndreptățit să speri la mediul antiseptic al exigenței academice, factologia studiului nu este lipsită de aspecte dramatice prin însăși natura lor, fără ca autorii să manifeste intenția de a condimenta textul cu un plus de suspans.
Realitatea a scris propriile ei drame într-un domeniu delicat, un domeniu în care adesea apropierea deznodământului fatal, (in-)evitabil, a liniei atât de subțiri care desparte viața de moarte a făcut ca percepția sa la nivelul societății să fie deosebit de sensibilă.
În veacul postmodern, unde suntem lăsați să credem că le știm pe toate doar pentru a descoperi că, de fapt, nu știm mai nimic, sănătatea a avut parte, în reprezentarea publică a problemelor ei, de două clișee: „sub-finanțarea cronică a sistemului” și „utilizarea inadecvată a resurselor”, în funcție de obiectivele și stilul celor care abordau subiectul.
Realitatea este însă alta: parcurgerea ultimelor trei decenii a însemnat și pentru medicină, implicit instituțiile spitalicești, adaptarea din mers la schimbări politice, sociale și economice profunde, dar nesincronizate, adoptate sub presiunea unui alt loc comun, acela al eternei noastre rămâneri în urmă, o concepție greșită fiindcă pornește de la premise false.
Din cronologia faptelor, cititorul va deduce alte cauze ale stării de fapt, de la dezechilibrul social generat de numărul redus al cotizanților la sistemul de sănătate publică comparativ cu numărul considerabil mai mare de beneficiari, decizii politice adoptate sub presiunea calendarului electoral, la mentalitatea unei populații care nu este nici azi obișnuită să investească în prevenție, în schimb așteaptă miracole după declanșarea bolii.
Multe acte legislative au fost adoptate fără studii de impact corespunzătoare, altele au fost modificate succesiv până la epuizarea efectelor benefice, dar mai mult decât eventualele erori decizionale, s-a resimțit lipsa unui proiect unitar și consecvent urmărit la nivel național, situație care nu a exclus însă inițiative locale din partea celor în contact direct cu bolnavul, a conducerii spitalelor, care dintotdeauna au avut de-a face cu oameni și nu cu tabele sau prezentări power-point.
Au apărut situații noi, de pildă între anii 1990 - 1992, în Spitalul Județean din Bistrița au fost abandonați 262 de copii, măsurile de reorganizare a sistemului finanțelor publice, care nu priveau doar spitalele, ci întregul sistem în ansamblu, au produs uneori efecte negative, finanțarea spitalelor realizându-se de la o zi la alta, în timp ce apetitul pentru reorganizări, care ne caracterizează, a reușit nu odată să bulverseze pentru o perioadă de timp structurile spitalicești.
Treptat, la Bistrița se formează o echipă condusă de unul din cei doi autori, Dr. Mircea Gelu Buta, Profesor Universitar, care din anul 1995 reușește să facă față acestor provocări într-o manieră realistă, centrată pe calitatea actului medical și interesul bolnavului, care nu au voie să sufere, indiferent de contextul legislativ, administrativ, economic sau politic. Este evident că pentru a duce la bun sfârșit o astfel de misiune dificilă, este nevoie de viziune, curaj și perseverență.
Despre viziunea care s-a impus la Bistrița se poate spune că e de factură holistică, concepție integratoare cu referire la tratarea fizică și spirituală a bolnavului, în permanentă colaborare cu biserica, orientare materializată atât în infrastructură, prin includerea lăcașului de cult în proiectul spitalului, cât și prin activitatea științifică, sesiunile anuale de comunicări sub genericul „Medicină și Teologie” fiind de ani buni de notorietate internațională.
Curajul și perseverența au ținut de oameni, de modul în care au înțeles misiunea lor, de prioritățile pe care i le-au stabilit.
Au fost activate alte două criterii în contextul racordării noastre la lumea europeană: modernizarea și umanizarea. Pe de o parte, evoluția tehnologică a înregistrat progrese spectaculoase, au apărut aparate care cu un deceniu în urmă ar fi părut de domeniul SF, sisteme computerizate care unesc spitalele, clinicile și universitățile, metode de investigare de mare precizie, în timp ce omul nu a evoluat în același ritm în dimensiunea sa spirituală, temerile și speranțele pacienților au rămas aceleași, suferința nu este suportată mai ușor între aparate sofisticate, de unde nevoia de medici și de atitudini care să mențină omul și natura sa complexă în centrul preocupărilor.
Un cuvânt cheie, repetat ani la rând, a fost „reforma”, repetat cu riscul de a ajunge să trăim într-o stare de reformă permanentă sau de a numi, după bunul nostru obicei, orice activitate curentă – reformă, fiindcă e de actualitate. Din perspectiva beneficiarului, nu există reformă acolo unde nu a crescut calitatea serviciilor și, implicit, cea a vieții, pentru că omul trăiește plenar, material și spiritual, iar nu statistic.
Cartea arată cum au trecut spitalele bistrițene cu bine și de aceste provocări. Fondul nostru prinicipal de cuvinte s-a îmbogățit în anii aceia cu cuvântul „eficientizare”, fără precizarea dacă era vorba de înlocuirea unui sistem ineficient cu unul eficient, sau de sporirea eficienței existente. Cititorul este probabil obișnuit cu astfel de ambiguități, iar măsurarea se face în cele din urmă înregistrând (ne)mulțumirea pacienților.
Cartea mai demonstrează cum a fost câștigat la Bistrița un capital de încredere, dar mai ales cum a fost menținută această încredere peste timp, o performanță remarcabilă dacă ne gândim doar la modificările legislative, care, ca orice revoluție, au reușit să modifice, dar nu au reușit întotdeauna să și îmbunătățească.
Pe fondul acestor schimbări, s-a profilat noua funcție de manager, care fără îndoială avea în vedere criterii administrative, economice și de politici publice, dar care dacă nu ar fi fost dublată de o experiență medicală îndelungată, de o filosofie existențială, formată în ani de contact direct cu pacientul, ar fi rămas doar o nouă ilustrare a unei posibile distopii orwelliene.
Cartea se ocupă și de învățământul sanitar și împărtășește o viziune a spitalelor bistrițene în mileniul trei, dovadă că în conștiințele celor implicați apare și responsabilitatea în raport cu moștenirea pe care o lăsăm, fiecare în felul său, viitorimii.

Și eu am citit lucrarea de grad întâi a profesorului Samuel Leon Coman, ”Etica aplicată în societatea românească contemporană”, în cele cinci capitole, cu trimitere speculativ - existențială către cele cinci pâini simbolice și interpretabile. Existența este speculativă și speculația însoțește existența. Ca o locuire cu chirie, în sferele gândirii. Cinci pâini, sub orice formă/ capitol s-ar afla, reușesc să sature dorința de cunoaștere.
Ca orice fire flămândă de text, cititorul se înfruptă din toate cele bucate expuse, pentru ca apoi să-și aleagă gusturile pentru mai târziu. Uneori, în demersurile noastre, ne raportăm la cât ne folosim de ceva ( nu de cineva ), la cât ne transformă experiența învățăturii, la o atragere spre sine a acelui cunoscut ”Qui prodest”? În primul rând mie.
Mi-a plăcut la ”Etica aplicată...” prezentarea predominant narativă a problemelor, povestea de istoric a noțiunii, cu implicarea filosofilor încă din Antichitate în carnea acestui concept, aparent modern, de la ”Codul lui Hamurabi”, la Aristotel, Platon, Cicero, Sf. Augustin, până la John Locke, Immanuel Kant, Friedrich Nietzsche, cu accent pe dihotomia bine- rău, privită în diacronie. Am înțeles că ”etica aplicată”, deși există din 1950 ( are cam 70 de ani, o viață de om! ), câștigă teren în tot ceea ce înseamnă relații de muncă, de trai, și se împarte în medicală sau bioetică, în etica mediului și etica afacerilor, toate de însemnătate covârșitoare în viața de azi, de la Vest la Est și de la Nord la Sud.
Specialitatea lucrării de față este etica afacerilor și beneficiază de un caracter aplicat tocmai prin exemplele date de magazine ( Benvenuti ), de firme ce funcționează în România ( Holcim, Orange, OTP Bank ), și care au înțeles mersul vremii, care și-au însușit un stil de management, de marketing și relaționare, bazat pe etică, pe respect, pe recunoaștere și ... dezvoltare durabilă. De aici, garanții la marfă, tichete de masă, rampe pentru persoane cu dizabilități, sisteme de sortare și reciclare a deșeurilor, avantaje pentru angajați, stagii de team- building. Codul de etică a pătruns încet și se dezvoltă și în România. Acestea toate ( și multe altele ) asigură un mediu civilizat de existență, pe care îl merită orice locuitor al Pământului.
O filosofie actuală, chiar locală ( pentru că se ocupă și de probleme ale județului Bistrița- Năsăud ) este lucrarea lui Samuel Leon Coman, ce-și găsește un alt punct de plecare în cartea scrisă de Max Weber, ”Etica protestantă și spiritul capitalismului”, prin ideea de a încuraja spiritul întreprinzător și de a-i ajuta pe oameni să se îmbogățească. Etica în afaceri dispune de ”reguli ale jocului”, mediul de afacere nu mai trebuie să constituie ”o junglă” și nu mai are nevoie ”să calce pe cadavre”. E nevoie de un fair-play și în afaceri, ca în sport.
În lucrarea lui Samuel Leon Coman, caracterul teoretic se îmbină armonios cu cel practic, acesta din urmă fiind ilustrat cu chestionare, cu studii de caz, metode ale unei cercetări în adevăratul sens al cuvântului. După o frumoasă și laborioasă călătorie în lumea eticii, autorul, un profesor activ, devotat și pasionat de profesia lui, de disciplină, de specialitate, cu deschidere către oameni, cu dialog spre probleme de actualitate, ancorat în gândire și disponibil în acțiune, oferă pe spațiu restrâns, într-adevăr, dar cu posibilitatea și speranța continuării într-o altă lucrare, la alt nivel, câteva recomandări de implicare a firmelor din România în proiecte de responsabilitate socială și concluzionează că firmele se află într-un proces de reconectare la valorile Europei și că tinerii care trăiesc/ au trăit o perioadă în străinătate cunosc aceste principii de etică, nu doar teoretic, ci și practic, și și le doresc la ei acasă.
O lucrare despre etică se prezintă ca o probă liber aleasă. De conștiință, de datorie, de ... etică. Pentru că etica e un mod de a fi. Al nostru, al felului de-a acționa, al operelor. Am rămas cu structura veche ”etic și estetic”, unde cele două se rosteau la pachet, în privința unor valori creatoare. De asemenea, ne-a fost multă vreme familiară metoda de la teorie la practică și, de data aceasta, drumul invers, întors, este unul luminos, deoarece etica, situată în comportament, în aplicare de principii, generează un curent teoretic pe măsură de năvalnic.
Munca de cercetare și de documentare a lui Samuel Leon Coman prinde contur prin această lucrare și este doar un pas spre o proprie filosofie ce așteaptă să fie exprimată. Școala românească, filiera teoretic și tehnologic, are nevoie de un asemenea studiu, cu aplicabilitate socială. Tinerii care vor cunoaște ideile din această lucrare de grad întâi ( și la propriu și la figurat ) vor avea la îndemână ( la înde- gândire ) soluții de viitor profesional.
Dacă de la ”estetică” s-a creat cuvântul ”estetician”, nu e imposibilă formarea lui ”etician”, de la ”etică”. Și așa cum în școli există un psiholog, ar încăpea și un astfel de specialist, eticianul. Locul lui ar putea fi chiar în multe dintre firmele care se respectă. Eticianul de serviciu ar asigura succes pentru multe proiecte, în întreprinderi, în instituții, așa cum în jurul unui filosof din cetate viața capătă alt sens.
”Etica aplicată în societatea românească contemporană”, lucrare coordonată științific de lector universitar doctor Mihai Maga, se așează cu demnitate în raftul lucrărilor de specialitate de la Colegiul Național ”George Coșbuc” din Năsăud, și așteaptă să fie răsfoită, pagină de pagină, capitol de capitol, fiecare în parte constituind articole de publicat pe probleme actuale ale societății. Samuel Leon Coman probează, prin această etapă îndeplinită și împărtășită, calități de profesor desăvârșit, cu preocupări de a observa, interpreta și analiza fenomenele sociale, cu armele proprii: istoria, filosofia, civica, adică științe socio-umane.

Am selectat din cartea d-nei Irina Petraș (președintele Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Cluj) 100 de ani de viață literară transilvană (Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2008) o cronologie literară în care se regăsesc personalități din jud. Bistrița-Năsăud, poeți, prozatori, jurnaliști etc., care au făcut și fac cinste județului nostru și cred că ar putea interesa o bună parte din publicul cititor; menționez că anul acesta albumul va beneficia de o nouă ediție, mult adăugită. Desigur că această succesiune în timp nu este exhaustivă, dar cu ajutorul cititorilor s-ar putea îmbunătăți. Redacția cotidianului Răsunetul, prin dl. director Menuț Maximinian, vă pune la dispoziție e-mailul: rasunetul@rasunetul.ro.

                                                                                                                   Icu Crăciun

1829– apare la Iași Albina Românească; a apărut între 1 iunie 1829 – 3 ianuarie 1835 și 3 ianuarie 1837 – 2 ianuarie 1850, proprietar și redactor fiind Gheorghe Asachi. Încă din primele numere ardeleanul Vasile Fabian Bob (1795-1836) (născut în Rusu Bârgăului, jud. Bistrița-Năsăud) va deveni colaborator și redactor.

1838, 12 martie – apare la Braşov Gazeta de Transilvania, publicaţie politică şi culturală, cu suplimentul Foaie literară, care îşi schimbă titlul în Foaie pentru minte, inimă şi literatură, sub redacţia lui George Bariţiu. Apare, cu o întrerupere, până în 1946. Din redacţie au mai făcut parte: J. Gött, Iacob Mureşianu, Aurel Mureşianu, fiul redactorului, Andrei Mureşianu, Simion C. Mărgineanu, Ştefan Bobancu, Traian H. Pop, Grigore Maior, Ion Pop-Reteganul, Teofil Frâncu şi G. Bogdan-Duică. Programul politic fiind susţinerea consecventă a idealurilor naţionale ale românilor, gazeta a suferit în mai multe rânduri suspendări, iar redactorilor li s-au intentat procese de presă. Bariţiu a conceput gazeta ca pe o tipăritură pentru toţi românii, având corespondenţi în Principate precum I. Maiorescu, Heliade-Rădulescu, C. Negruzzi, Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu, V. Alecsandri. În anul II de apariție, respectiv 1839, nr.13, 14, 15, Vasile Fabian Bob va publica Moldova la anul 1821 (din care Eminescu, în Epigonii, va prelua vestita sintagmă S-aîntors mașina lumii… ). De la începutul anului 1852, gazeta se va tipări cu litere latine, ortografia adoptată fiind aceea a lui Timotei Cipariu. După 1900, la rubricile literare şi culturale semnează Silvestru Moldovan, Onisifor Ghibu, Aron Cotruş, Emil Isac, Ioan Lupaş, Virgil Oniţiu.

1852– apare la Sibiu Telegraful român, cel mai vechi ziar din sud-estul Europei. Iniţiativa editării a aparţinut mitropolitului Andrei Şaguna. Printre scriitorii publicaţi între 1853 şi 1900: C. Negruzzi, Vasile Alecsandri, Cezar Bolliac, Dimitrie Bolintineanu, Ion Creangă, Ioan Slavici, Al. Macedonski, George Coşbuc, Ilarie Chendi, N. Petra-Petrescu. 

1862– se înfiinţează la Viena Societatea literară a teologilor români care editează Sionul românesc (red. Gregoriu Silaşi).

1865– apare la Pesta, apoi la Oradea revista Familia, a lui Iosif Vulcan. Seria nouă apare continuu din 1965. Au colaborat, de-a lungul timpului, G. Bariţiu, Timotei Cipariu, Al. Papiu-Ilarian, Al. Roman, Nicolae şi Aron Densuşianu, N. Petra-Petrescu, G. Sion, B.P. Hasdeu, I.G. Sbiera, G.I. Ionnescu-Gion, At.M. Marienescu, N. Iorga, Iosif Blaga, Tit Chitul, Vasile Rebreanu (tatăl lui Liviu Rebreanu) ş.a. Revista a devenit, scria Iosif Vulcan în Încheierea din ultimul număr apărut în 1906, o „oglindă fidelă a evoluţiei noastre intelectuale”.

1868 – apare la Braşov (1868-1880) şi Sibiu (1880-1945) revista Transilvania, publicaţie a ASTREI (red. Gh. Bariţiu, Ioan Popescu, Zaharia Boiu etc.). După 1903, în redacţie intră O. Goga, Octavian C. Tăslăuanu, Ioan Georgescu, Horia Petra-Petrescu, Ion Breazu, Silviu Dragomir, Ştefan Manciulea, Ion Muşlea, S. Opreanu, Ionel Pop, D. Popovici, Al. Dima. Aici va publica și Ion Pop Reteganul, originar din Reteag, jud. Bistrița-Năsăud.

1870– ia fiinţă la Năsăud Societatea Şcolarilor „Virtus romana rediviva” din Bistriţa-Năsăud. Din 1889, devine Societate de lectură.

1872– ia fiinţă Universitatea din Cluj. Evenimente pregătitoare: ridicarea Colegiului Iezuit clujean la rang de Colegiu Academic Universitar (1753), funcţionarea unor colegii („facultăţi”) de medicină (1777), de drept (1863), institute teologice (1867: reformat, romano-catolic, unitarian). Programul iniţial al universităţii (v. Mátrai Ernő, Universitatea din Cluj, 1871) prevedea egalitatea predării în maghiară, germană şi română. La înfiinţare, însă, decretul imperial stipulează întemeierea unei universităţi maghiare. Inaugurarea oficială are loc abia în 1898. Primul profesor de română este Gregoriu Silaşi.

1872–1873– se înfiinţează la Cluj Societatea de Lectură Iulia, din iniţiativa lui Grigore Silaşi, profesor de limba şi literatura română. Ea avea să militeze pentru „cultivarea limbii şi a literaturii româneşti” având menirea „nu numai de a se cultiva membrii ei pe sine, a deştepta şi nutri simţul naţional numai în inimile membrilor ei, ci a-şi extinde razele încălzitoare, după putinţă, peste întregul public român din Cluj şi dimprejur”.

1878, 13 august – apare la Gherla şi Cluj Amicul familiei, bilunar (editor Niculae Fekete Negruţiu; în numărul 1 se publică Cântecul gintei latine, al lui Alecsandri). Revista are subtitlul „Foaie pentru toate trebuinţele vieţii sociale. Instrucţiune. Distracţiune”. Aici vor publica și ardelenii Artemiu Publiu Alexi și Pamfil Grapini (traduceri din germană), originari din Sângeorz-Băi, respectiv Șanț, jud. Bistrița-Năsăud.

1884, 14 aprilie– apare, la Sibiu, cotidianul Tribuna, publicaţie a ASTREI (va apărea până în 16 aprilie 1903; în 1893-1894 e interzisă de autorităţile austro-ungare); a fost condusă, în primii ani, de Ioan Slavici. În anul 1889, aici, ardeleanul Artemiu Publiu Alexi (1847-1896), originar din Sângeorz-Băi, jud. Bistrița-Năsăud, va publica în mai multe episoade celebrul său studiu Fondurile Grănicerești   de la Năsăud.

1889-1890– apare la Baia Mare periodicul Gutinul, printre primele în limba română în această zonă. Printre colaboratori, Ion Pop-Reteganul, Petre Dulfu, Iosif Vulcan.

1891-1894– apare la Bistriţa bilunarul Minerva, revistă „literară, beletristică şi de distracţiune”, edit. George Curteanu. Publică George Coşbuc, Ilarie Chendi, Petre Dulfu etc. Ca majoritatea publicaţiilor româneşti din Transilvania epocii, suferă persecuţii şi piedici din partea autorităţilor.

1894-1896– apare la Bucureşti revista bilunară Vatra. Directori: Caragiale, Slavici, Coşbuc.

1895, 7 februarie – Comitetul de conducere al ASTREI decide elaborarea şi publicarea Enciclopediei Române, sub îndrumarea lui Corneliu Diaconovici. Lucrarea a apărut în trei volume, între 1898şi 1904.

1897– apare la Oradea Mare o Foaie literară sub redacţia Lucreţiei Rudow-Suciu. Colaboratori: Enea Hodoş, Ilarie Chendi, Maria Cunţan, G. Coşbuc, G. Bogdan-Duică, W. Rudow şi I. Pop-Reteganul.

1903-1910 – apare la Cluj Răvaşul (Revaşul), săptămânal (redacţia: pe vechea Uliţă a Fânului, str. Jokai nr. 6, azi Napoca). Fondator: Elie Dăianu. Redactori responsabili: Basil Moldovanu (1903–1904), Iuliu Florian (1905), Petru P. Bariţiu (1906). Colaboratori: Aron Cotruş, Ion Agârbiceanu, George Coşbuc, N. Iorga. I.L. Caragiale vizitează redacţia, scriindu-i lui Elie Dăianu: „Stimate domnule şi amice, Vă mai amintiţi, sper, de cele ce am vorbit împreună vara trecută, când eu am fost în treacăt pe la Cluj. Eu v-am arătat atunci intensa mea dorinţă de a mă stabili în mijlocul d-voastre; iar dv. şi prietinii cari erau de faţă aţi binevoit a-mi arăta că dorinţa mea nu ar fi tocmai peste putinţă de realizat... ”

„În 3 septembrie 1903, Caragiale, cel mai mare scriitor român al momentului, a sosit pe neaşteptate la Cluj. Era vorba, în secret, de o vizită de tatonare, ce venea să desăvârşească tentativele sale, începute încă din 1891, de a se stabili în Ardeal, ca într-un râvnit exil voluntar. Cu aceeaşi intenţie, el revine la Cluj în 18 martie 1904. (Ca o subtilă coincidenţă, această a doua vizită a sa corespunde tocmai cu perioada în care primăria oraşului şi firma austriacă „Fellner & Helmer” fac preparativele – aprins dezbătute de opinia publică clujeană – de începere a construirii Teatrului Naţional.) Ce căuta Caragiale în Cluj şi, la urma urmei, în această margine de imperiu? Cât se poate de lucid, programatic, el căuta un loc care să nu-i amintească de „familie” (adică de „ţărişoară”, în sensul teoretizat, mult mai târziu, de Milan Kundera, pus practic şi el în aceeaşi situaţie). El căuta un loc care să nu-i amintească de Bucureşti, „micul Paris”, şi nici de Mitică, „micul parizian“. Caragiale căuta deci un loc cât mai „nefamilial“. De aceea, el cercetează, pe rând, Sibiul, Braşovul, Clujul, decizându-se, ofensiv şi radical – în prelungirea unei opţiuni coerente –, pentru Berlin. Deloc întâmplător, el se aşază la Berlin, respingând, în mod categoric, Parisul şi Roma. Aşa se închide proiectul său de autoexil atât de coerent materializat. Căci, între cele trei oraşe transilvane cercetate de scriitor – Sibiu, Braşov, Cluj – şi Berlin se configurează un teritoriu compact: spaţiul central-european, altfel spus, Mitteleuropa.”[1]

1903-1910– apare la Bistriţa Revista Bistriţei. Proprietar-editor, Victor Onişor. Articolul-program Gândul nostru arată scopul publicaţiei: de a „lumina poporul şi a-l îndemna la o viaţă mai trezvie şi cu mai mare interes faţă de trebile obşteşti”. Semnează G. Coşbuc, St. O. Iosif, P. Grappini, Petre Dulfu, Tit Chitul, Petre Poruţiu, Victor Moldovan, N. Iorga.

1904-1911– apare la Şimleu Silvaniei Gazeta de duminică; subtitlul „Organ politic şi cultural independent”. Proprietar editor era Ioan P. Lazăr, iar redactori responsabili Ion Pop-Reteganul, Victor Deleu, Dionisie Stoica. Revistă de orientare sămănătoristă: „Nu se poate să trăim în nepăsarea în care am stat până acum faţă de trebile obşteşti, fie acelea de interes economic, industrial, cultural, bisericesc ori social”, deoarece „cultura deşteaptă la conştiinţă, întinde la prosperitate; iar în limbă şi literatură se reoglindează viaţa popoarelor.”

1907– În Viitorul apare, sub semnătura lui Virgil Caraivan, un apel: „Scriitorii să se unească toţi într-un mănunchi; să piară discordia dintre ei şi prăpastia ce-i desparte prin ură şi intrigi; toţi să formeze un fel de societate în care să aibă putinţa de a se întâlni, a se cunoaşte, a se sfătui”. Acelaşi Caraivan notează: „Pe o listă făcută de mine şi de Mihail Sadoveanu am trecut 48 de scriitori tineri, ce urmau să intre în Societate, şi pe următorii ca membri onorifici: Caragiale, Slavici, Delavrancea, Coşbuc. Mai erau trecuţi şi zece critici – în frunte cu Nicolae Iorga. Lista am făcut-o cu Sadoveanu în toamna anului 1907. Erau atunci în viaţă 222 de publicişti, dintre care 30 femei. Am încheiat lista cu 43 de scriitori şi 10 scriitoare.”

1908, 28 aprilie– ia naştere SOCIETATEA SCRIITORILOR ROMÂNI (preşedinte Cincinat Pavelescu; vicepreşedinte Mihail Sadoveanu); constituirea definitivă are loc la 2 septembrie 1909, când preşedinte e ales M. Sadoveanu. Primul comitet de conducere: Ioan Adam, Dimitrie Anghel, Ion Ciorcârlan, Ludovic Dauş, M. Dunăreanu, Emil Gârleanu ş.a. Şedinţa de constituire are loc la berăria „Wilhelm”. Cincinat Pavelescu e desemnat preşedinte, G. Ranetti şi Dimitrie Anghel – vicepreşedinţi; Emil Gârleanu şi Ludovic Dauş – secretari.

Procesul verbal: Subsemnaţii, adunându-ne astăzi, 28 aprilie 1908, pentru a întemeia Societatea Scriitorilor Români, am votat alăturatele statute şi am ales următorul comitet: I. Adam, D. Anghel, I.A. Bassarabescu, I. Al. Brătescu-Voineşti, V. Caraivan, I. Ciocârlan, L. Dauş, N. Dunăreanu, Al. G. Florescu, Em. Gârleanu, A. Gorovei, G. Murnu, C. Pavelescu, G. Ranetti, M. Sadoveanu, C. Sandu-Aldea, A. Stavri, G. Sylvan; din care au fost proclamaţi: preşedinte – Cincinat Pavelescu; vicepreşedinţi: G. Ranetti şi D. Anghel; cenzori: C. Sandu-Aldea şi M. Sadoveanu; chestori: I. Adam şi G. Murnu; secretari: Em. Gârleanu şi L. Dauş; bibliotecar: Şt. O. Iosif; casier: V. Caraivan. Drept care am semnat prezentul proces-verbal". Societatea numără 20 de membri.

1912– e votată şi publicată în Monitorul Oficial Legea care recunoaşte existenţa SocietăţiiScriitorilor Români: Art. 1 – Societatea Scriitorilor Români se recunoaşte ca persoană morală cu drept de a funcţiona după statutele ei din 2 septembrie 1909, care nu se vor putea modifica fără autorizaţia Consiliului de Miniştri. Această lege, dimpreună cu statutele la dânsa anexate, s-au votat în Senat, în şedinţa de la 20 ianuarie anul 1912 şi s-au adoptat cu majoritate de 35 de voturi contra 1. Această lege, dimpreună cu statutele la dânsa anexate, s-a votat de Adunarea deputaţilor, în şedinţa de la 21 februarie 1912, şi s-au adoptat cu majoritate de 63 de voturi, contra 4. Înaintea prezentării legii în Parlament, la 27 noiembrie 1911, Societatea a ţinut o şedinţă extraordinară prezidată de C.C. Arion – recent proclamat preşedinte de onoare al Societăţii. După şedinţă s-a dat un banchet, la hotelul Bulevard. Au vorbit: Mihail Sadoveanu, Radu Rosetti, G. Diamandy, Dimitrie Anghel, N. N. Beldiceanu şi Cincinat Pavelescu. Caragiale, Delavrancea, Coşbuc şi Vlahuţă nu s-au alăturat Societăţii, dar cei prezenţi le-au transmis, în scris, omagii.

1912– apare la Bucureşti primul Almanah al Societăţii Scriitorilor Români. Semnează: I. Agârbiceanu, D. Anghel, I.A. Bassarabescu, N.N. Beldiman, I.Al. Brătescu-Voineşti, Ilarie Chendi, Al. Cazaban, Chiru-Nanov, Ion Dragoslav, Emil Gârleanu, Arthur Gorovei, A. de Herz, Constanţa Hodoş, Vasile Pop, Caton Theodorian, Ion Scurtu – la proză, iar la poezie: George Coşbuc, Victor Eftimiu, N. Davidescu, Zaharia Bârsan, Octavian Goga, Şt. O. Iosif, Ion Minulescu, Corneliu Moldovanu, D. Karnabat, Donar Munteanu, Elena Farago, Cincinat Pavelescu, Radu D. Rosetti, G. Rotică, N. Săulescu, Al. T. Stamatiad, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Eugen Lovinescu, P. Locusteanu, Natalia Negru, S. Mehedinţi şi C. Râuleţ.

1912– apare, la Orăştie, Almanahul scriitorilor dela noi. Colaborează: Agârbiceanu, Goga, Coşbuc, Rebreanu, Maria Cunţan etc., redactor: Sebastian Bornemisa. Îşi propune să înfăţişeze „publicului românesc de pretutindeni mănunchiul scriitorilor români în viaţă din Transilvania, Ungaria şi Banat, sau cel puţin originari de aici”. Scriitorii sunt prezentaţi într-o fişă biobibliografică succintă completată de un fragment de operă. Publicaţiilor periodice le e dedicată o secţiune specială („Gazeta Transilvaniei”, „Tribuna”, „Românul”, „Telegraful român”, „Unirea”, „Drapelul”, „Luceafărul”, „Cosinzeana”etc.)

1920– apare la Cluj (1920-1940), Bucureşti: 1941-42; şi Sibiu (1943-1948) Dacoromania, buletinul Muzeului Limbii Române. Din 1973, apare neregulat în Germania. Dacoromania are un extras: „Revista Periodicelor Româneşti.” În articolul-program, Sextil Puşcariu indică drept principal obiectiv al Muzeului „strângerea şi prelucrarea ştiinţifică a materialului lexical al limbii române din toate timpurile şi din toate regiunile locuite de români”, în vederea alcătuirii Dicţionarului limbii române. Colaborează, alături de Sextil Puşcariu, Al. Procopovici, Vasile Bogrea, Th. Capidan, Emil Petrovici, G. Giuglea, Silviu Dragomir, Nicolae Drăganu, Constantin Lacea, Sever Pop, Ştefan Paşca, Ion Muşlea, N. Georgescu–Tistu, Dimitrie Macrea, Ion Pătruţ, Romulus Todoran, Carlo Tagliavini, Leo Spitzer, W. Meyer-Lübke ş.a.

1920– e înfiinţată de Consiliul Dirigent Opera Română din Cluj. Director: D. Popovici Bayreuth. Membri în conducere: Lia Pop, Constantin Pavel, Elena Roman; alţi membri: Egizzio Massini, Victor Eftimiu, Nicolae Bănescu (1927).

1920-1922 – apare la Cluj Voinţa – Socială. Economică. Politică. Redactor responsabil: Iustin Ilieşiu. Colaboratori: Lucian Blaga, Ioan Lupaş, Cezar Petrescu, Emanoil Bucuţa, Silviu Dragomir, Emil Haţieganu. Redacţia: str. Regele Ferdinand nr. 38.

1920, 4 ianuarie – e fondată Societatea filarmonică „Gheorghe Dima” Cluj, în casa prof. univ. dr. Gheorghe Giuglea, str. Regina Maria (azi B-dul Eroilor), nr. 49. În comitet: Gheorghe Dima, Nicolae Giuglea, Victor Papilian, Emil Şotropa, Iustin Cloşca Iuga, Camil Negrea, Gheorghe Vâlsan, Ilie Sibianu (director al secţiunii muzicale). Membri fondatori şi: dr. Vasile Başiotă, Emil Panaitescu, dr. Octavian Beu, dr. Al. Miletici, Zeno Vancea, Eugen Cuteanu, dr. Amos Frâncu, dr. Elie Dăianu ş.a. În 1925, preşedinte era dr. Elie Dăianu.

1920-1923– apare la Cluj revista Lumina femeii. Director Sanda I. Mateiu. Redacţia: str. Eminescu nr. 13. Colaborează Livia Hulea-Rebreanu (sora lui Liviu Rebreanu), Ada Umbră, Ecaterina Pitiş, Lucian Blaga, Emanoil Bucuţa, Ion Agârbiceanu, Ioan Lupaş, Dariu Pop.

1921-1965 – apare Anuarul Universităţii din Cluj. Directori: Gh. Bogdan-Duică, Emil Haţieganu, Emil Racoviţă, Iuliu Haţieganu, N. Drăganu.

1921-1923– apare la Cluj revista Evoluţia. Literară, Artistică, Socială. Revista bibliofililor şi a cărturarilor. Director dr. Al. Mureşian. Colab.: A. Cotruş, Vl. Streinu, E. Isac, I. Agârbiceanu, N. Drăgan etc. Scopul revistei: „răspândirea operelor de artă: poezie, roman, teatru, ştiinţă, cronici de interes social, traduceri din toate limbile, copii după tablourile pictorilor noştri şi după frumuseţile naturale ale teritoriului românesc”. mnate câteva aniversări şi comemorări (Dante, Rabelais, Petőfi, Flaubert, Molière).

1921-1922– Liviu Rebreanu şi Ion Minulescu publică la Bucureşti, lunar, magazinul literar Cetiţi-mă!

1923– apare la Cluj Conştiinţa românească– Organul oficial de Propagandă pentru solidaritatea naţională şi socială a Românilor. Săptămânal. Colaboratori: V. Bogrea, S. Puşcariu, N. Iorga, I. Lupaş, N. Drăganu, Th. Capidan. Redacţia şi administraţia: Piaţa Cuza Vodă nr. 7.

1924-1931– apare la Cluj Acţiunea Românească. Redactor responsabil: dr. Valeriu Pop. Secretar de redacţie: Ioan Istrate. E continuată în 1925 de Calendarul românesc, apoi de România întregită.

1925, 17 iunie – Liviu Rebreanu e ales preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români. Va fi reales de şapte ori.

1925 – apare la Turda revista Fire de tort a Societăţii Literare Titu Maiorescu.

1927-1936– apare la Cluj cotidianul Naţiunea care face şi o „întinsă propagandă pentru îndrăgirea cititului”. Prim-redactor: Corneliu I. Codarcea. Colaborează Liviu Rusu, Al. Lapedatu, C. Argetoianu, Gh. I. Brătianu, Virgil Bărbat, Sextil Puşcariu, Al. Ciura, Victor Papilian, Izabela Sadoveanu, Iustin Ilieșiu.

1929, ianuarie – revista scriitoarelor apare cu titlul Revista scriitoarelor şi scriitorilor români, iar în comitetul de conducere: Margareta Miler-Verghi, Hortensia Papadat-Bengescu, Aida Vrioni, Claudia Millian, Ticu Arhip, Liviu Rebreanu (pe atunci preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români), Ion Peltz, Ion Pillat, Adrian Maniu. Adela Xenopol este menţionată ca fondatoare. Revista a apărut până în 1943. Au colaborat şi Tudor Arghezi, Ion Minulescu, Mateiu Caragiale, Camil Petrescu şi G. Bacovia.

1930-1939– apare la Cluj, apoi la Bucureşti (1943-1944) Sympozion– Revistă de cultură. Redactori: A. Pora, N. Găgescu. Colaboratori: Şt. Bezdechi, D.D. Roşca, Tiberiu Morariu, Ion Georgescu ş.a. Redacţia: str. Vânătorilor nr. 18. La Bucureşti, grupul redacţional este alcătuit din Nicolae Găgescu, Constantin Micu, Dumitru Isac, Romulus Vulcănescu, Mihai Isbăşescu, Viorica Vlădescu şi Florian Nicolau (secretar de redacţie).

1932– ia fiinţă la Cluj ASOCIAŢIA TINERILOR SCRIITORI ARDELENI. Printre fondatori: Ioan Th. Ilea, C.S. Anderco, V. Beneş, Florica Ciura, Ion Moldovanu, Aurel şi Emil Zegreanu etc. I se alătură Societatea scriitorilor români independenţi. Activitatea lor e consemnată elogios în Azi (revista lui Zaharia Stancu) şi în Viaţa literară a lui I. Valerian. Priorităţi: difuzarea cărţilor şi a revistelor şi înfiinţarea unei edituri proprii. Organizează festivaluri literare la Cluj, Turda, Dej, Gherla, Gârbou etc.

1932, 20 februarie – Liviu Rebreanu editează la Bucureşti România literară (până în 1934). Colaborează: Mihail Sadoveanu, Camil Petrescu, Eugen Ionescu, G. Călinescu, I. Minulescu, E. Jebeleanu, R. Boureanu etc.

1932– apare la Cluj O lume nouă (2 numere). Redactor responsabil: Zaharia Pop. Colaboratori: Ion Vlasiu, I. Th. Ilea, G. Sbârcea.

1933-1939– apare la Mediaş revista Lanuri. Colaborează: Radu Stanca, Ion Pillat, Emil Isac, Victor Papilian, Radu Gyr, Al. T. Stamatiad, George Popa, Ion Th. Ilea, Virgil Carianopol, Ştefan Baciu, Aron Cotruş, Emil Isac, Horia Petra-Petrescu, Paul Constant.

1934-1943 – apare la Turda revista Paginiliterare. Redactor: Teodor Murăşanu. Revista doreşte să păstreze un echilibru între tradiţie şi aspiraţiile fireşti ale tinereţii creatoare, deoarece „prea multe lucruri nobile şi utile au fost declarate «pur şi simplu» desuete; prea multe înnoiri nejustificate au fost decretate exigenţe; prea multe simple nimicuri au fost găsite importante... !” Publică Radu Stanca, Ştefan Aug. Doinaş, Emil Giurgiuca, Vlaicu Bârna, Virgil Carianopol, Mihai Beniuc, Emil Isac, Olga Caba, Al. Husar, Livia Rebreanu-Hulea.

1943-1945– apare la Bucureşti revista Plaiuri năsăudene, sub redacția lui Emil Boșca-Mălin.

1946– apare la Cluj Abecedar literar. Colaboratori: Valeriu Anania, L. Popu, V. Ilieşu, Petre Pascu, Francisc Păcurariu, Valentin Raus, Mihai Pop.

1949– Iau fiinţă filiale la Cluj, Iaşi, Timişoara, Târgu Mureş, Braşov. FILIALA CLUJ aUNIUNIISCRIITORILOR DIN ROMÂNIA (devenită Asociaţia Scriitorilor din Cluj, o vreme, apoi, din 1990, iarăşi Filială) a avut de la început sediul în clădirea Tribunei (str. Universităţii nr. 1). Primul preşedinte / secretar a fost Nagy István. Au urmat Ion Brad, D.R. Popescu, Ion Vlad, Liviu Petrescu, Constantin Cubleşan, Irina Petraş. Secretariatul/contabilitatea au fost asigurate de Livia Eromnimon, Bajka Mária şi Maria Damian. Din 1984, de Doina Cetea.

1949, decembrie-1954, ianuarie – apare la Cluj Almanahul literar al Uniunii Scriitorilor din R.P.R., Filiala Cluj, revistă lunară de cultură (vezi Steaua). În redacţie, cu fluctuaţii: Miron Radu Paraschivescu, Geo Dumitrescu, A.E. Baconsky, Victor Felea, Cornel Regman, Aurel Rău, Ion Brad, I. Pervain, Ion Vlad, Mircea Zaciu, George Munteanu, Dimitrie Vatamaniuc, Aurel Gurghianu, Mircea Tomuş, Leonida Neamţu etc. Redacţia: str. Molotov (azi Eroilor) nr. 9 şi str. Horea nr. 17 (1951). În Cuvânt înainte se spune: „Părăsind vechea formulă a volumului antologic, filiala din Cluj a Uniunii Scriitorilor a hotărât editarea unei reviste lunare ale cărei pagini să fie deschise tuturor celor ce au simţit nevoia unei publicaţii literare în Ardeal.”

1954, aprilie – apare la Cluj, continuând Almanahul literar, revista Steaua. Revistă a Uniunii Scriitorilor. Redactori şefi: A.E. Baconsky, apoi A. Rău, Adrian Popescu. Redactori, de-a lungul anilor: Iosif Pervain, Ion Brad, G. Munteanu, Cornel Regman, Virgil Ardeleanu, Victor Felea, Leonida Neamţu, Aurel Gurghianu, Aurel Şorobetea, Adrian Popescu, Petru Poantă, Eugen Uricaru, Virgil Mihaiu, Constantin Cubleşan, Ruxandra Cesereanu, Teodor Tihan etc. Colaboratori: I. Agârbiceanu, Emil Isac, Lucian Blaga, D. Ghişe etc.

1958, iunie 15 – se înfiinţează Cenaclul literar „Andrei Mureşanu” din Vişeu de Sus, Maramureş sub conducerea prof. Ioan Georgeanu, avându-i ca membri pe Gavrilă Grad, Ioan Bănică, Dumitru Grad, Ioan Chiş. De-a lungul timpului, preşedinţi ai cenaclului au fost Iurii Pavliş, Ion Moise, Lupu Petrovan, Aurelian Antal (pictor), Gheorghe Ţiplea, Adrian Miholca şi Gavril Ciuban. Cenaclul organizează Festivaluri naţionale: Armonii de primăvară (din 1976) şi Zâmbete în prier (din 2002).

1964– apare la Cluj Acta Musei Napocensis. Primul comitet de redacţie: C. Daicoviciu, P. Bunta, H. Daicoviciu, Şt. Ferenczi, I. Kovács, M. Macrea, Ştefan Pascu, G.A. Protopopescu, I.I. Rusu, Bujor Surdu, L. Vajda. Director în 2000: Ioan Piso. Colaboratori: Dumitru Protase, Nicolae Edroiu, Gyulai Pál, Liviu Botezan, Egyed Ákos, Jordáky Lajos, I. Mitrofan, Goldenberg Sámuel, Gheorghe Bodea, Dorin Alicu, Marcel Ştirban, Báthory Lajos, Vasile T. Ciubăncan, David Prodan, Elena Cernea, Gh. Cipăianu, Izsák Samuel, Daniela Comşa, Nicolae Păun, Ferenczi István, Ioana Hica-Câmpeanu, Gheorghe Mândrescu, Maria Mirel, Winkler Iudit, Viorica Guy Marica, Andrei Bodor, Camil Mureşanu, Wolf Rudolf, Gelu Neamţu, Dumitru Suciu, Ioan Chindriş, Simion Retegan, Ioana Botezan, Cornel Crăciun, Emil Lazăr ş.a.

1968– ia fiinţă, la Cluj, gruparea Echinox care editează revista cu acelaşi nume. Membrii fondatori: Marian Papahagi, Eugen Uricaru, Petru Poantă, Adrian Popescu, Horia Bădescu, Marcel Constantin Runcanu, Olimpia Radu, Dinu Flămând, Ion Pop, Ion Vartic, Peter Motzan, Franz Hodjak, Rostas Zoltan, Florin Creangă, Mircea Baciu, Ion Maxim Danciu, Vincenţiu Iluţiu, Virág Dénes, Gaal György etc. Un anume spirit echinoxist se perpetuează la promoţii succesive de studenţi până astăzi. La împlinirea a 25 de ani de la apariţia revistei, Corin Braga, directorul publicaţiei, scrie: „În istoria literaturii noastre, Echinoxul nu va figura ca o grupare cu o poetică bine individualizată, ci ca o şcoală literară. Trăsăturile care asigură continuitatea în timp a revistei ar fi mai greu definibile ca un program literar, ele constituind mai degrabă o Geist, un spirit echinoxist, matrice formativă, un cadru, atât spiritual, cât şi «administrativ», de modelare intelectuală. Eficienţa «pedagogică» a acestei formule este probată de destinul ulterior al redactorilor, mulţi dintre aceştia devenind, în continuare, scriitori în toată puterea cuvîntului, ce «ocupă», în prezent, câteva din cele mai importante reviste din ţară, cu precădere în Ardeal” (Echinox, nr. 1-2-3,1994). „Aşadar, după 35 de ani, istoria literară înregistrează peste 230 de echinoxişti. [... ] Oricum, cifra e impresionantă, însă ea devine semnificativă dacă precizăm că echinoxiştii au publicat până în prezent peste o mie de cărţi: poezie, proză, dramaturgie, eseu şi critică literară, filosofie, istorie. Câteva sute dintre ele au primit diverse premii: ale Uniunii Scriitorilor, ale Academiei, ale unor saloane de edituri şi reviste. Majoritatea lor a avut un destin fericit în receptarea critică, mulţi autori figurând în prim-planul celor mai exigente sinteze ori antologii” (Petru Poantă, Efectul Echinox sau despre echilibru, 2003). „Echinoxismul e un însemn de nobleţe al unei tinereţi prelungite frumos sub semnul unei mai largi solidarităţi de spirit, încă netrădate.” (Ion Pop, „Echinox". Vocile poeziei).

1968– ia fiinţă la Beclean, din iniţiativa lui Aurel Podaru, Cenaclul „Grigore Silaşi”. Membrii fondatori: Aurel Podaru, Ion Poenaru, Valer Bolog, Valer Oprişa, Maria Fărcaş, Ioan Mărginean, Liana Buligan, Nadejda Mihăilă, Traian Săsărman, Ioan Şandor şi alţii. Au aderat pe parcurs: Andrei Moldovan, Ioan Pintea, Nicolae Avram, Aurel Onişor, Liviu Dănilă, George Gavriluţiu, Valentin Falub. Îşi încetează activitatea după apariţia, la Dej, în 1982, a Cenaclului SAECULUM al tinerilor scriitori din Transilvania.

1970– ia fiinţă Cenaclul „George Coşbuc” din Bistriţa. A editat foaia Coşbuciana, apoi revista Minervaşi, pentru scurtă vreme, Mişcarea literară.

1972, mai – apare la Sibiu revista Transilvania, serie nouă. Redactor şef: Mircea Tomuş. Revista îşi va face „din valorificarea creaţiei intelectuale, culturale, literare şi artistice sibiene axa de bază a activităţii sale”. Colaboratori: Mircea Braga, Eugen Onu, Ilie Guţan, G. Nistor, Pamfil Matei, Georg Scherg, Maria Fanache, Constantin Noica, Mircea Ivănescu, Rodica Braga, Mira Preda, D. Ciurezu, Ion Mircea, dar şi Romul Munteanu, Ion Vlad, Nicolae Balotă, Mircea Zaciu, Petru Poantă, Ion Vartic, Nicolae Manolescu, Al. Călinescu, Irina Petraş, Cornel Ungureanu, Mircea Anghelescu, Ovidiu Papadima, Mircea Muthu, Adrian Marino, Ion Pop, Dan C. Mihăilescu. Începând cu numărul 3/1990 periodicul are o nouă conducere, formată din Ion Mircea (redactor-şef) şi Mircea Ivănescu (secretar general de redacţie). În august 2000, Mircea Tomuş revine ca redactor-şef. Redactori: Vasile Avram, Adrian Iancu, Ioan Mariş, Radu Vancu, Ion M. Tomuş, Dragoş Varga-Santai.

1982– Secretar al Asociaţiei Scriitorilor din Cluj – Ion Vlad.

1980-1986– activează la Dej, apoi la Beclean Cenaclul SAECULUM al tinerilor scriitori din Transilvania. Spiritus rector: Radu Săplăcan. Lideri de opinie: Teohar Mihadaş, Ion Mureşan, Marius Lazăr, Cornel Cotuţiu, Olimpiu Nuşfelean, Aurel Podaru etc. În 2007, editează volumul Saeculum, dincolo de nostalgii.

1990-1999– apare la Bistriţa revista Minerva, mensual de literatură şi artă cu cea mai mare durată de apariţie în ţinutul năsăudeano-bistriţean; sprijin financiar din partea Consiliului judeţean Bistriţa-Năsăud. În redacţie: Lucian Valea (iniţiatorul noii serii a Minervei), Ion Moise, Andrei Moldovan, Ioan Pintea, Olimpiu Nuşfelean, Liviu Bleoca, Adrian Dinu Rachieru, Aurel Podaru. Întâiul redactor-şef – Valentin Raus, căruia i-a urmat (din 1994) Cornel Cotuţiu. Colaboratori: Adrian Popescu, Vasile Igna, Mircea Opriţă, Radu Ţuculescu, Ion Mureşan, Radu Săplăcan, Alexandru Vlad, T. Tanco, Minerva Chira, V. Fanache, Ion Buzaşi, Dumitru Micu, Grupul de la Ploieşti, scriitori şi artişti plastici din zonă: Bistriţa, Beclean, Maieru, Sângeorz Băi, Năsăud ş.a.

1990, noiembrie – e fondată (de un grup de scriitori şi oameni de cultură clujeni: Diana Adamek, Horia Bădescu, Mariana Bojan, Mircea Borcilă, Traian Brad, Petre Bucşa, Virgil Bulat, Augustin Buzura, Ioana Bot, Ilie Călian, Tudor Cătineanu, Doina Cetea, Ion Cocora, Ion Cristofor, Mihai Dragolea, Dan Damaschin, Constantin Cubleşan, Victor Felea, Mircea Ghiţulescu, Bazil Gruia, Negoiţă Irimie, Vasile Igna, Mircea Muthu, Irina Petraş, Liviu Petrescu, Petru Poantă, Mircea Popa, Adrian Popescu, Mircea Opriţă, Aurel Rău, Tudor Dumitru Savu, Vasile Sălăjan, Radu Ţuculescu, Ion Vlad, Tudor Vlad, Grigore Zanc) SOCIETATEA CULTURALĂ „LUCIANBLAGA”, organizatoare, în fiecare an în luna mai, a Festivalului Internaţional Lucian Blagaşi editoare a Meridianului Lucian Blaga (13 volume). Preşedinţi, de-a lungul anilor, Liviu Petrescu, Horia Bădescu, Mircea Borcilă. Vicepreşedinţi: Irina Petraş, Tudor Cătineanu. Organizează anual Festivalul Internaţional Lucian Blaga, cu ediţii la Paris (Horia Bădescu) şi Chişinău (Virgil Bulat, Traian Brad).

1996, mai – apare la Maieru, jud. Bistrița-Năsăud revista Cuibul visurilor (director: Sever Ursa, redactor-șef: Icu Crăciun); întâia revistă din mediul rural, după 1990, cu activitate neîntreruptă. Colaboratori: Gavril Istrate, Al. Husar, Mihaela Ursa, Virgil Rațiu, Menuț Maximinian, Al. C. Miloș, Aurel Podaru, Cornel Cotuțiu, Victor Știr, Gavril Moldovan, Leon Grapini, Ion Radu Zăgreanu, Grigore Avram ș. a.

1996, noiembrie– apare la Vişeu de Sus, Maramureş, lunarul Astra vişeuană, editat în colaborare cu Jurnalul de Sighet (redactor Nicolae Iuga). Redactor-şef: Marian Nicolae Tomi. Colaboratori: Lucian Perţa, Gavril Ciuban, Gavril Istrate, Valeriu Achim, Ion Ţelman, pictorul Alexandru Szabó ş.a.

1997– apare la Alba Iulia revista Discobolul. Director de onoare: Ion Pop. Redactor şef: Aurel Pantea. Articolul-program, Cuvinte de însoţire, semnat de Ion Pop, spune că Discobolulîşi propune „să fie o revistă neinhibată, curajoasă în dialogul ei creator, o publicaţie pentru oameni şi litere vii”. Colaboratori: Al. Cistelecan, Al. Vlad, Mihai Sin, Nicoleta Sălcudeanu, Ioan Moldovan, Traian Ştef, Ion Simuţ, Corin Braga, Augustin Pop, Călin Teutişan, Mircea Petean, Radu Ţuculescu, Mircea Popa, Octavian Schiau, Iacob Mârza, Ion Buzaşi, V. Vidican.

1998– prima ediţie a Colocviilor de la Beclean. Iniţiatori: Aurel Podaru şi Sorin Gârjan.

1999, septembrie – ia fiinţă Clubul Saeculum Beclean, organizaţie nonguvernamentală, nonprofit şi apolitică, din iniţiativa unui grup de scriitori şi ziarişti locali, având ca membri fondatori, printre alţii, pe: Olimpiu Nuşfelean, Aurel Podaru, Andrei Moldovan, Ioan Pintea, Flavia Poenar, Simona Konradi, Mircea Cupşa, Ion Radu Zăgreanu, Cornel Cotuţiu, Marin Popan, Vasile Cherhaţ, Ştefan Mihuţ, Gavril Mureşan, Valentin Falub, Anatol Rurac şi alţii. Preşedintele Clubului Saeculum: Aurel Podaru, secretar: Mircea Cupşa. Din 2002, Clubul Saeculum devine Asociaţia CulturalăClubul Saeculum, cu personalitate juridică şi cu editură proprie. Preşedinte şi secretar: aceiaşi. Asociaţia organizează anual: Colocviile de la Beclean (aflate la ediţia a X-a) şi Bunavestire ART (ediţia a VII-a).

2002– prima ediţie a manifestării BunavestireART, la Beclean. Iniţiator: Aurel Podaru.

2003– Echinoxul aniversează 35 de ani de existenţă. GRUPAREA ECHINOX la acea dată: Marian PAPAHAGI, Ion POP, Ion VARTIC, Gheorghe Achim, Georg Aescht, Radu Afrim, Asztalos Ildikó, Eugen Axinte, Izabella Badiu, Mircea Baciu, Orlando Balaş, Silvia Balea, Balló Áron, Balogh András, Laura Ardelean, Cornel Ban, Iosefina Batto, Alexander Baumgarten, Nicolae Băciuţ, Eugen Băican, Marin Marian Bălaş, Alexa Gavril Bâle, Mihai Bărbulescu, Nicoleta Bechis, Beke Mihály András, Mircea Benţea, Mircea Berceanu, Mariana Bojan, Boér Géza, Iulian Boldea, Ştefan Borbély, Andaluna Borcilă, Ioana Bot, Ionel Bota, Anton-Florin Boţa, Corin Braga, François Bréda, Bretter Zoltán, Helmut Britz, Ion Bucşa, Laura Bucur, Ioan Buduca, Carmen Bujdei, Suzana Burlea, Radu Câmpeanu, Sanda Cârstina, Adriana Cean, Ioan Cercel, Ruxandra Cesereanu, Maria Cheţan, Dumitru Chioaru, Al. Cistelecan, Alex Cistelecan, Ioana Cistelecan, Aurel Codoban, Mircea Constantin, Mirel Constantin, Sanda Cordoş, Florin Creangă, Ion Cristofor, Ion Cristoiu, Csoma Enikő, Codruţa Cuc, Alina Cuceu, Dan Damaschin, Ştefan Damian, I. Maxim Danciu, Ştefan Dărăbuş, Radu Diaconescu, Nicolae Diaconu, Victor Dietrich, Roxana Din, Mihai Dragolea, Egyed Péter, Cristina Felea, Carmen Fenechiu, Raluca Filip, Dinu Flămând, Pop Flore, Claudia Fontu, Dayana Frăţilă, Daniela Fulga, Maria Elena Ganciu, Virginia Gheorghiu, Ovidiu Ghitta, Mircea Ghiţulescu, Alex Goldiş, Ioan Groşan, Gaál György, Anca Haţiegan, Constantin Hârlav, Brigitt Helmann, Heltai Peter, Ion Hirghiduş, Puiu Hiticaş, Hodor Adél, Dana Hedeş, Anton Horvath, Horváth István, Laura Husti-Radulet, Emil Hurezeanu, Vincenţiu Iluţiu, Al. Th. Ionescu, Marius Iosif, Tudor Iosifaru, Ariadna Ispravnicu, Józsa T. István, Anamaria Iuga, Ruxandra Ivăncescu, Kereskényi Sándor, Keszthelyi András, Bernd Kolf, Komáromi Béla, Kovács István, Eva László-Herbert, Marius Lazăr, Virgil Leon, Valentin Lepădatu, Lörincz Csaba, Magyari Tivadar, Liviu Maliţa, Ştefan Manasia, Călin Manilici, Ion Marcoş, Andrei Marga, Liviu Matei, Ştefan Melancu, Virgil Mihaiu, Anca Roxana Mihalache, Ciprian Mihali, Ioan Milea, Dan Mincan, Ion Mircea, Sorin Mitu, Gavril Moldovan, Ioan Moldovan, Peter Motzan, Cristina Müller, Mariana Müller, Ion Mureşan, Ovidiu Mureşan, Viorel Mureşan, Vasile Muscă, Mircea Muthu, Const. Mutică, Valentin Naumescu, Gabriel Năsui, Mihai Neamţu, Daniel Necşa, Néda Zoltán, Carmen Negulei, Alin Nemecz, Németi Rudolf, Ileana Olar, Letiţia Olariu, Nicolae Oprea, Aurel Pantea, Petronella Pantiş, Laura Pavel, Ovidiu Pecican, Ion Pecie, Gheorghe Perian, Cosmin Perţa, Lucian Perţa, Călin Petrar, Horia Petrea, Marta Petreu, Gabriel Petric, Al. Pintescu, Petru Poantă, Virgil Podoabă, Horea Poenar, Gh. Pogan, Augustin Pop, Cristian Pop, Cristina Pop, Horia Pop, Ion Aurel Pop, Ioan Pop-Curseu, Ştefana Pop-Curşeu, Adrian Popescu, Ioan Peianov-Radin, Olimpia Radu, Ilie Radu-Nandra, Dan Raţiu, Stanca Rădan, Ionel Reghini, Vlad Roman, Rostás Zoltán, Marcel Constantin Runcanu, Tiberiu Rus, Ioana Sabău, Sántha Attila, Vasile Sav, Nicoleta Sălcudeanu, Constantin Săplăcan, Klaus Schneider, Maria Schullerus, Anton Seitz, Felicia Sicoe, Roxana Sicoe-Tirea, Ion Simuţ, Andrei Simut, Adrian Sîrbu, Arthur Şofalvi, Octavian Soviany, Werner Söllner, Adrian Suciu, Daniel Suciu, Szőcs Géza, Szőlősi Ingeborg, Dan Şăulean, Aurel Şorobetea, Traian Ştef, Lucian Ştefănescu, Cristina Tătaru, Thamó Csaba, Liliana Truţă, Adrian Tudurachi, George Ţâra, Radu G. Ţeposu, Aurora Ţeudan, Mircea Ţicudean, Ungváry-Zrínyi Imre, Ion Urcan, Eugen Uricaru, Luminiţa Urs, Carmen Varfalvi-Berinde, Paul Vasilescu, Diana Veza, Alexandru Vlad, Mircea Vlad, Marius Voinea, Andrei Zanca, Liviu Zăpîrţan.  

2003 – apare la Bistriţa Mişcarea literară, trimestrial; director – Olimpiu Nuşfelean, redactor-şef – Ioan Pintea. Revista a preluat numele revistei scoase de Liviu Rebreanu în 1924 la Bucureşti, care avea subtitlul Gazetă săptămânală de critică şi informaţie literară, artistică şi culturală.

2004– apare la Rodna, jud. Bistrița Năsăud, Cetatea Rodnei, revistă bianuală, director fondator: Liviu Păiuș; dintre colaboratori: Al. Husar, Ion Buzași, V. Hodiș, Adrian Onofreiu, Icu Crăciun, Mircea Gelu Buta, N. Scurtu, Vasile V. Filip ș.a.

Prof. Valerica Petrea, Prof. Gabriela Nedelcu Teodorescu,

IAŞI

Moto:,,La început era Cuvântul și cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. Aceasta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut.(...)  Și întru El era viața și viața era lumina oamenilor.”

(Sf. Evanghelist Ioan)

,,Secolul XXI va fi prin excelență religios sau nu va fi deloc.”

                                                                  (André Malraux)

,,Dacă Dumnezeu există, câștig tot; dacă nu există, n-am pierdut nimic.”

                                                                                                         (Blaise Pascal)

Blaise Pascal este, poate, unul dintre cei mai mari mărturisitori ai credinței în Hristos, deoarece, dacă la început se considera ateu, în momentul în care nepoata sa se îmbolnăvește de TBC ocular, o duce la Luvru, unde se afla unul dintre spinii din coroana lui Iisus și îi atinge ochii copilei, care, în scurt timp, se vindecă. Din acel moment, percepția lui despre Dumnezeu a fost alta. Poate că oamenii moderni, au nevoie de mai multe minuni ca să înceapă să creadă în ele. Poate că este nevoie nu de necazuri, ci de oameni care să știe să atragă copiii spre biserică, părinții și bunicii spre rugăciune, dar pentru asta trebuie strategie, iubire față de oameni și foarte multă răbdare, puterea de a comunica cu ceilalți și celorlalți, ca să nu mai fie considerată și preoția doar o profesie, poate că este o profesie, dar,  pentru foarte mulți dintre cei care o practică, este o ,,profesiune de credință’’ și pentru credință. ,,Cine comunică, se cuminecă’’, spunea părintele  Stăniloae.

Intenția doamnei Lucreția Mititean este cu atât mai lăudabilă pentru faptul că a reușit să strângă într-un singur buchet toate „Predicile rostite în duminicile de peste an”,  ca într-o sferă care se învârte în jurul aceluiași nucleu: Cuvântul, iar Cuvântul este Dumnezeu.

Argumentul unei asemenea cărți este tulburător și extrem de profund, fiindcă, înainte de toate, este vorba nu despre a pune una lângă alta predicile de peste an, ci de a prinde învățăturile religiei ortodoxe într-o crestomație a spiritului, deoarece se spune că ,,fiecare sfânt are o mână întinsă spre el”, iar educația ,,nu înseamnă a repeta cuvinte, ci a crea idei și a produce o stare de încântare.” (Augusto Cury)

 Starea de încântare se traduce prin starea de liniște de care fiecare are nevoie, într-o lume agitată, în care informațiile de toate felurile, de la știință la politică, asaltează și invadează viețile tuturor făcându-ne să uităm de credință, de rugăciune, de Dumnezeu, pe care generațiile tinere îl percep ca existând undeva, foarte departe, pe care, dacă nu-l pot vedea, încep să se îndepărteze de el, crezând că pot face absolut orice fără ajutorul lui, fără rugăciune, fără mulțumire. Pe de altă parte, oamenii, mai ales copiii nu trebuie speriați cu ideea de ,,iad” și nici cu ideea de pedeapsă, până la ,,al treilea și al patrulea neam” (Ieșire, 20, 5), deoarece, în ,,Noul Testament”, Îl descoperim pe Dumnezeul iubirii, mărturie fiind cuvintele Sf. Ioan Evanghelistul: ,,Căci Dumnezeu așa de mult a iubit lumea, încât pe Fiul Său, Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.” (3,16) În Pateric, Avva Antonie cel Mare (sec. IV) spune: ,,Eu nu mă tem de Dumnezeu, ci Îl iubesc pe El.” Copiii și tinerii trebuie învățați lecția smereniei, deoarece: ,,Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har.” (p. 25) Smerenia se poate învăța și de la animale, care, la prima vedere, sunt considerate periculoase; în ,,Viața Sf. Gherasim’’ există o povestioară în care este descrisă scena duioasă cu un leu, căruia acesta îi scosese o țeapă din labă, iar acesta l-a urmat pe Sfânt până la moarte, iar după ce a murit, a murit de durere și el, pe mormânt. În altă ordine de idei, există și o lege a recunoștinței, care în ultima vreme a fost uitată de tot; un simplu ,,mulțumesc”, poate schimba o relație între oameni, într-o comunicare; oricâte minuni a făcut Iisus, lumea a uitat să-I mulțumească.

Cartea se adresează publicului larg, de la vârsta cea mică până la categorii de oameni de toate vârstele și de toate profesiile și cuprinde 60 de predici susținute de o întreagă pleiadă de preoți, de la părintele Cleopa, pr. Vasile Beni, pr. Ioanichie Bălan, pr. Ion Cârciuleanu, IPS Irineu-Pop Bistrițeanul, pr. Ioan Covercă, pr. Nicolae Tănase, pr. Vasile Gordon, pr. dr. Octavian Pop, pr. George Marica,  Sf. Ignatie Briancianinov, pr. Constantin Galeriu și până la Patriarhul României, Înalt Prea Fericitul Daniel, toate fiind în litera și spiritul Bibliei și, deși stilurile diferă, toate au ca finalitate înălțarea sufletului spre mântuire, deoarece, într-un fel sau altul, suntem legați de aceeași sursă. A vorbi în fața unui public nu este foarte ușor, mai ales când nu știi ce așteptări are acel public de la tine. Unii știu textele fiind prezenți la predicile de peste an și țin minte fragmente întregi, nu mai sunt neapărat interesați de ce va spune părintele, dar cum rugăciunea împreună este extrem de importantă, fiecare reține de fiecare dată cât și cum poate. Important este să conștientizezi să nu transformi în rutină  mersul la biserică, ci să conștientizezi că ai această nevoie pentru suflet, pentru dezvoltarea ta spirituală, deoarece și în vremuri de demult, dar și acum, unii merg ca să vadă lumea ce mașini noi au, sau ce haine, sau ce bijuterii, făcând astfel o falsă diferență între ei și ceilalți, pentru că, prin naștere, oamenii sunt egali, iar prin răstignirea lui Iisus, fiecare este dator să îşi învețe lecția de smerenie, de bunătate, de iubire față de Creația lui Dumnezeu, fie că este vorba despre oameni, de plante sau de animale. Trebuie să mergi pe drumul pe care trebuie, altfel, trebuie să te întorci.

Fiecare are de învățat prin biserică sau nu, prin educație sau printr-un cumul de factori: biserică, familie sau individual, prin citirea Bibliei sau a oricărei cărți de rugăciune că cel mai important este simplitatea, trăirea, atât cât se poate, în limitele bunului simț și ale moralei, pentru că, nu contează în fața lui Dumnezeu bogăția, după cum se vede și din conținutul predicilor, ci asumarea menirii pe care ți-a dat-o, chiar dacă, uneori, pare că mai rătăcești drumul. Emil Cioran spunea: ,,M-am aplecat o clipă înafara destinului și acum nu știu încotro să mă îndrept.” Aici nu este vorba despre a renunța la stima de sine, fiecare om este unic, creație perfectă a lui Dumnezeu, care prin naștere este bun, iar ceea ce devine mai târziu ține de alți factori.

Uneori, nu putem ierta ușor nici cele mai mici greșeli,, însă predicile sunt de fapt niște învățături pe care trebuie să le iei ca atare, deoarece sunt despre iubirea ca atribut divin și despre iertare. ,,Răzbunarea cea mai crudă / Este când dușmanul tău / E silit a recunoaște / Că ești bun și dânsu-i rău.” ( B.P. Haşdeu).

 Maica Tereza spunea că nu trebuie să dai înapoi ascultând ce spune lumea, sau ce face lumea, să faci totdeauna ceea ce trebuie, pentru că, la urma urmei, ,,relația este între tine și Dumnezeu, nu între tine și ceilalți.”

Într-un fel sau altul, ,, predica” înseamnă nu doar un ,,text” religios pe care îl spun sau îl citesc preoții, sau pe care trebuie să îl fixeze spre cunoaștere, ci și o formă de educație, pe care John Gardner o instituise încă din 1980, când a vorbit pentru prima dată despre ,,inteligențele multiple”, însă, el a întâmpinat dificultăți din cauza neînțelegerii de către reprezentanții New Age ai vremii, care nu au înțeles necesitatea unui asemenea tip de inteligență, motivând existența unei multitudini de forme de învățământ, de religii și confesiuni religioase, de existența unui pluralism religios contemporan fără precedent. Astfel, inteligența religioasă nu a fost considerată ca importantă în dezvoltarea personală a unui om și nici a personalității sale, de aici fiind exclusă și evoluția sa ca spirit și asumarea unei existențe în care, fiecare are de asumat niște lecții și de îndeplinit menirea pentru care a fost trimis.  Dacă în alte religii acest tip de educație poate fi practicat acasă prin simpla mulțumire înainte de așezarea la masă a familiei, masa fiind un mijloc de apropiere și de rugăciune împreună, în religia ortodoxă acest lucru nu apare practicat zilnic, decât, poate, în familiile de preoți, sau, la mănăstiri.

În altă ordine de idei, preotul, de orice rang ar fi, nu poate modifica textul, dar, pentru a capta atenția sau pentru a face textul pericopei mai ușor de înțeles, deoarece biserica este a tuturor și a celui învățat și a celui care nu a avut posibilitatea să învețe carte, din varii motive, apelează, uneori, la exemple din viața actuală, contemporană (de ex. povestea soldatului englez care a ucis fiul unei doamne din Germania, iar după război, o caută și îi cere iertare, iar aceasta i-o acordă) sau din viața unor mari savanți (Kepler: ,,Și tu, suflete al meu, dă slavă lui Dumnezeu în toată viața ta”, p. 239) care prin credința lor nestrămutată au ajuns la descoperirile pe care le folosim noi astăzi. Textul nu este minimalizat ca importanță, este mai ușor de memorat, lecția de la final este mai bine înțeleasă, fiind ancorată în realitate, prin niște abordări alternative, așa cum cei de odinioară explicau Tora pe înțelesul tuturor, cei mai mulți dintre credincioși fiind neștiutori de carte.

Într-o anumită manieră, cartea „Predicile rostite în duminicile de peste an”, intitulată atât de simplu și de onest, poate fi asemănată cu ,,Talmudul”, cartea prescurtată pe înțelesul tuturor; textele propriu-zise erau numite ,,Midras”, iar comentariile și explicațiile pe baza lor, ,,Ghemara”. (Dacă Iisus a fost prezent la nunta din Capernaum, în Talmud, Dumnezeu Însuși ar fi fost prezent la nunta lui Adam cu Eva).

Interesante sunt și inserțiile în text, unele adevărate legende, așa cum, în predicile din carte sunt inserate alte povestioare, având același mesaj. De exemplu, este inserată în ,,Pilda samarineanului milostiv”, o mențiune care se afla la ,,Titanic” în 1912, pe al cărui frontispiciu scria: ,,Slăbiciunea omului, supremația naturii”, iar alături, pe o clădire, savantul W. T. Stead scrisese: ,,Slăbiciunea naturii, supremația omului”.

De asemenea, sunt inserate și versuri ale lui Creangă referitoare la Nașterea Domnului: ,,În Bethleem acolo-n oraș / Dormeau visând păstorii/ (…)”, ,,Nici leagăn moale, nici vreun pat, / Doar fân mirositor pe jos / Pe fân, în iesle, stă culcat / Micuțul prunc, Iisus Hristos.”;  din Vlahuță: ,,El orbilor le dă lumină / Și munților le dă cuvânt / Pe cei bolnavi îi întărește / Pe morți îi scoală din mormântˮ și din Coșbuc: ,,Credința-n zilele de-apoi / E singura tărie-n noi / Că multe-s tari, cum credem noi / Și mâine nu-s”.

Unele predici sunt explicate catehetic, altele au un stil retoric dublat de unul didactic, de unde reiese și explicarea metodică pe partea predicilor și a pildelor, fapt care conferă mai multă simplitate și claritate. Pe lângă har, preoții probează certe calități de dascăli, deoarece, un text religios nu are un impact atât de mare în fața celor mici care visează doar la jocuri, tablete și telefoane performante. Astfel, pentru ca religia să nu fie considerată doar un obiect de studiu, ci știința sufletului, a întreținerii sufletului, a evoluției spirituale, pentru că un popor care nu are o identitate religioasă riscă să își piardă și identitatea ca popor: ,,fericiți cei care au crezut și n-au văzut.” (părintele Iustin Pârvu).

Practic, cartea care este structurată în cinci părți, ,,Praznicele Împărătești”, ,,Duminicile Penticostarului”, ,,Predici”, ,,Pilde” și ,,Duminici speciale” și  începe cu Învierea Domnului și se termină cu Predica la Duminica după Botezul Domnului.

Înainte de toate, cartea este o pledoarie pentru rugăciune, iertare și iubire necondiționată. Se spune că nu te poți dărui lui Dumnezeu dacă nu te dăruiești în întregime oamenilor, pentru că, spune părintele Arsenie Boca: ,,fiți înțelegători față de neputințele oamenilor, pentru că și Dumnezeu nu ne judecă pe noi prin dreptate, ci prin iubire.” (p. 255)

Este o carte care pledează și pentru milostenie: ,,toată gloria și tot meritul omului pe pământ sunt împlinirea milosteniei” (Dostoievski), pentru dobândirea a ceea ce Sf. Vasile cel Mare numea: demnitatea de ,,om pentru alții” (p. 263). Pentru că: ,,Dragostea îndelung rabdă, dragostea este binevoitoare. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă.” (Corinteni, 13, 4, 7).

Se spune că îngerii înșiși cântă în altar la Sfânta Liturghie. De multe ori, când nu poți ajunge la biserică, ai nevoie totuși de o rază de lumină și ai putea să citești din carte predica zilei respective și așa intri în rezonanță cu tot ce a fost și este Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că, în ultimă instanță, importantă este relația cu El. Și atât.  

Interesant este și faptul că sfaturile țin de psihologia modernă, deși sunt de departe de la Avva Agaton din Pateric: ,,Mâniați-vă, dar nu păcătuiți; soarele să nu apună peste mânia voastră.” (Efeseni, 4, 6; amintește și de Sf. Apostol Pavel, care vorbește despre necesitatea iertării înainte de apusul soarelui).

Există cărți de dezvoltare personală din toată lumea care vorbesc despre același lucru. Celebrul botanist Karl Linné (1778) studia la Universitatea Upsala (Suedia) fondată în 1476; cele mai multe din operele sale încep cu un citat din Sfânta Scriptură. Deasupra cabinetului său scria: ,,Dumnezeu te vede, ferește-te de a mai păcătui”. Hipocrate este citat pentru părerile sale în legătură cu postul ( a trăit până la 125 de ani).

Prin ,,blândețe și bunătate veți câștiga inimile oamenilor” (Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Efrem Sirul), iar acest lucru ar putea conduce la eradicarea violenței de orice tip ar fi ea, de la cea din familie și până la războaiele care ucid, uneori, în numele credinței, femei, copii și bătrâni nevinovați.

Poate că am reuși, prin rugăciunea împreună, să formăm o lume mai bună, în care liniștea, pacea și dragostea necondiționată să domnească pentru totdeauna: ,,ascultă sfatul și primește învățătura ca să fii înțelept toată viața ta.” (Pilde)

Și poate că, va răsări curcubeul, după o ploaie de lacrimi, pentru toți. Important este să nu-ți pierzi credința, pentru că se spune că speranța moare ultima. Sf. Ioan din Kronstadt spunea că: ,,Cel mai generos dintre oameni este acela care nu lasă pe nimeni în afara sufletului său.”

Personajele din antologia “DESTINE LITERARE” s-au deplasat  CU CARTEA PE ROTI  la Chiuza, sâmbătă, 17 februarie 2018, ora 11, la Centrul de cultură “Liviu Rebreanu”, la sărbătoarea cărţii “Floare de foc”, a poetului şi pictorului local, VALERIU MUREŞAN. S-au alăturat scriitorilor năsăudeni, primarul comunei, Bradea Grigore, preotul paroh Mureşan Maftei, dascăli, salariaţi ai primăriei, săteni, familia celui sărbătorit: soţia Veronica, copiii şi nepoţii Anca, Horaţiu, Marius, Andra, Andreea şi Valeriu.

Doamna bibliotecară Daniela Furcea a pregătit o acţiune de suflet ca un corolar al pasiunii pentru bine şi frumos, ce se dăruie culturii ca un ritual.

Aici s-a creat o ambianţă academică cu strânse legături între cei trei factori de răspândire a culturii în mediul sătesc: carte-scriitor-cititor, cu amplificarea stărilor pozitive mereu prezente acolo unde fermentează viaţa scriitoricească şi ASTRISTĂ, care la Năsăud merg mână în mână, creându-se o atmosferă de spirit proprie ambelor părţi.

Moderatorul acţiunii a fost Ioan Mititean, preşedintele Filialei Năsăud a Ligii Scriitorilor Români şi vicepreşedinte al Despărţământului ASTRA,  care orientează discuţiile spre deznodământul lor firesc, iar Mircea Daroşi, printr-o blândeţe iubitoare, dă profunzime mesajelor  ce se desprind din cărţile şi poeziile prezentate.

Ca un semn al prieteniei şi-au exprimat gândurile la această sărbătoare a cărţii următorii: primarul Bradea Grigore, preotul Mureşan Maftei, Ioan Bulea, Ioan Bindea, ing. Câmpan, Ioan Boţan, Floarea Pleş, Lucreţia Mititean, Leon Catarig, Mircea Daroşi şi Romulus Berceni, oameni care prin scris, prin cărţile editate, adună pe cei care au nevoie unii de alţii.

În cele patru cărţi apărute la Editura “George Coşbuc” din Bistriţa şi “Ecou Transilvan” din Cluj, poetul coborâtor de la poalele Ţibleşului,  dă curs unor procese de comunicare ce caută continuitatea semnelor poetice, de la cele arhaice, la cele din arta cultă şi populară românească.

Poeziile sale sunt mesaje şi imagini privind complexitatea fiinţei umane, adevărate lecţii ale vieţii, cu evenimente diverse, ducându-ne spre un final numit ACASĂ. Venim din inteligenţa universală şi ne întoarcem de unde am plecat, adică acasă. Sunt potrivite cuvintele lui Hipocrate: “Unde e otrava, tot acolo se găseşte şi leacul.”

Creaţiile lui Valeriu, ne poartă pe căile de acces de la o lume la alta, urmărind ca trecerea timpului să se transforme din fenomen natural în fapt social şi istoric, capabil de a fi memorat şi dat generaţiilor viitoare.

În prefaţa cărţii, Mircea Daroşi  motivează asocierea florilor cu termenii simbolici  din titlurile a trei cărţi: “Floare de lut”, “Floare de apă”, “Floare de foc”. Lutul este simbolul  materiei din care Dumnezeu l-a creat pe om, apa este simbolul fertilităţii, iar focul simbolizează  iubirea care ar trebui să ardă-n neştire. Primul volum, “Prea devreme seară”, simbolizează trecerea timpului, cu nuanţe de regret.

“Toţi suntem copiii lui Dumnezeu, spune poetul,  aşa că toate ne sunt îngăduite, dar nu toate ne sunt de folos.”

Aici, am descifrat alfabetul florilor, a teoriilor filozofice despre materie, existenţă, mişcare şi cunoaştere, lăsând problemele grele pentru care nu avem soluţii, în grija lui Bunul Dumnezeu, punctul nostru de sprijin. Duminică, părintele Mureşan Maftei, după Sf. Liturghie, a povestit enoriaşilor despre sărbătoarea cărţii de la Chiuza, apreciind strădania domnului Mureşan Valeriu, de a deschide cititorilor porţile sufletului, dăruind ceva din comorile lui de înţelepciune.

Pe un ecran divin ceresc, viaţa e o scenă!
Toţi avem o poveste a necunoscutului alb. Chiar dacă am trăit-o în vieţi anterioare. A unui necunoscut alb şi singur. Sau singular, am preciza noi. Februarie, 2018. Ne uităm la filme-noir pe net. Producţii cinematografice americane, franceze, italiene. Filme alb-negru, în clar-obscurt, filme artistice din anii 1930-1940, cu lumini şi umbre, filme cu ralenţi, tradiţional parcă, cu intrigi poliţiste, scene cu actori vestiţi şi actriţe model pentru generaţii de tineri şi tinere, referitor la maniere, iubiri, gesturi, limbaj, ţinută vestimentară, modă, maşini, tot ce poate caracteriza o epocă şi locuitorii ei, în vârtejul oceanului timpului. Arta retro reînvie mereu... Există un prezent continuu, nu trecut şi nu viitor! De aceea poate ne întoarcem mereu în trecut şi în viitor cu fiecare clipă a vieţilor noastre. Pe Necunoscutul Alb mi s-a părut că l-am reîntâlnit, din nou, după anii tinereţii, ca într-un film derulat de cineva - regizorul universului din spaţiile albastre, celeste. Tot imagini alb-negru, parcă decupate din tabloidele-magazin ale ziarelor şi revistelor americane, dinainte de război, acompaniate de muzică de jazz adecvată şi de un flux de oameni curgând în susul şi în josul vieţii prin New York, New Orleans, Los Angeles ori Chicago, iată atmosfera cu care ne-a întâmpinat artistul plastic Leonard Vartic, misterior necunoscut alb şi singuratic. Dar cine este Necunoscutul alb?!...
Este absolvent al picturii clujene şi este asistent universitar la Facultatea de Arhitectură din Cluj-Napoca.
A venit la Bistriţa ca pictor şi cumnat.
Despre acuarelele sale au opinat gazdele de la Palatul Culturii şi Casa cu Lei din Bistriţa, ne referim la Mihai Berbunschi – şef serviciu şi Lucian Dobârtă. Tot despre acuarelele lui Leondar Vartic şi-au exprimat impresiile Zorin Diaconescu, Alexandru Cristian Miloş şi Elena M. Cîmpan. Ei au remarcat caracterizarea psihologică a epocii şi oamenilor din filmele anilor 30-40 în acuarelele monocrome, în clar-obscur, în griuri colorate discret.
E o expoziţie –provocare, un experiment plastic, o inedită şi singulară prezenţă pe simezele Galeriei Casa cu Lei. Iar muzica de jazz şi paharele cu şampanie franţuzească parcă ar fi completat atmosfera artistocratică, spirituală a unei epoci oarecum victoriene, ne referim la artele vizuale şi plastice şi implicit la artele filmului artistic de lung metraj.
Este un eveniment post-modernist, întâmplarea artistică plastică ce s-a derulat în februarie 2018, cu ecouri din arta flamandă, realismul german şi polonez, visul american.
Povestea Necunosctului Alb şi Singur poate fi completat de ochii fiecărui vizitator al expoziţiei, ce poate recrea după gustul şi cultura sa spirituală spaţiul necunoscutului alb ca într-un ochean matematic al certitudinii şi incertitudinii al legilor şi hazardului, în definitiv al tăririlor şi iubirilor noastre trecute, prezente şi viitoare! Leonard Vartic ne-a spus şi nouă Povestea necunosctului (în) alb...

Avem placerea sa va anuntam ca in perioada 22 februarie - 12 martie 2018 galeria Atelier Art C14 va gazdui expozitia de pictura si arta textila (bijuterie) a artistei Smaranda Popescu.
Vernisajul va avea loc joi, 22 februarie 2018, la ora 18.00.
La vernisaj va participa - cu un repertoriu de chitara clasica - Alexandru Grecu, elev al liceului de muzica "Teodor Jarda", laureat al mai multor concursuri in tara si in strainatate.
Va asteptam cu drag la sediul nostru din Bistrita, strada Cerbului nr. 14.

Sub metafora
întinderilor albe,
semințe în rod.
A doua ninsoare consistentă a acestei ierni a căzut din ceruri când se credea că primăvara este pe undeva pe aproape.
Înarmat cu o greblă de fier am mai urcat deluțul din spatele casei din Malin ca să caut sub zăpada cu o grosime de vreo douăzeci și cinci de centimetri frunze verzi de pătrunjel.
Pomii grădinii, cu brațele pline de omăt, îmi ofereau un spectacol feeric. Sub mantia albă peisajul din jur părea altul. Chiar și reperele spațiale atât de cunoscute de mine, nu mai corespundeau topografiei obișnuite pe care ochii mei au vizualizat-o de atâtea ori. Nu luna, ca în narațiunea ,,În văpaia lunii” a lui Fănuș Neagu, ci ninsoarea a transfigurat totul. Ningea rar, ca în povestirile părintelui Ion Agârbiceanu. Deși cronologic eram la jumătatea lunii februarie, în aerul de pe dealurile Malinului se simte o așteptare. Timpul era tras de ambele brațe, atât de dorința iernii de a mai rămâne, cât și de ecourile primăverii abia perceptibile. Așteptarea primăverii, firavă, trăgea cu ochiul în ograda cu mormane de zăpadă a iernii. Sub întinderile albe, lanul de grâu de vreo două hectare, de sub pădure, își numără oastea de fire verzi aflate sub cușma albă. Fiecare mlădiță de grâu promitea că va ține în cupa ei mai multe boabe de grâu, visa la mările unduioase de spice, pictate din loc în loc de sângele macilor. Sub întinderile albe grâul a îngenuncheat în rod.
Când am închis portița spre grădină, am observat în dreapta, că locul unde am depozitat monturile fierte de la struguri, era răscolit de copitele și de boturile caprelor sălbatice, care s-au înfruptat din ele. Gardul de sârmă semăna cu un fagure încărcat de ninsoare. Prevedeam că le voi întâlni, pe ele, pe cele patru căprioare, care noaptea coborau aproape de casă și care nu se mai sinchiseau de lătratul celor doi câini din curte. Le-am aflat, unde bănuiam că o să coboare. Vecinul meu Nelu avea înspre un drum abandonat două căpițe de fân, doi nemți, cum li se zice pe aici acestora. Cu botișoarele lor smulgeau din căpițe fânul, apoi tacticoase îl mestecau și îl înghițeau. De sus cădea rar ninsoarea. Asistam la o cină de taină a căprioarelor care îmi aducea aminte de Parva. Acolo, la școala din Parva, o mare problemă a dascălilor era școlarizarea elevilor. Mereu plecam ,,pe teren” ca să-i lămurim pe părveni să-și trimită copiii la școală. Îmi plăceau aceste deplasări de 10-15-20 de kilometri mai ales iarna. Atunci aveam ocazia de a întâlni țarcuri cu oi și surprindeam momentul când li se dădea de mâncare. Era ceva dumnezeiesc. Din văzduhurile largi care se frecau de dealurile înalte, vorba lui Nicolae Labiș, ,,zăpezile torceau leneș”. Noi ne aflam pe coama dealurilor și în fața noastră în sunete de clopote oile ciuguleau fânul împrăștiat pe jos sau așezat în iesle improvizate.
Cele patru căprioare au sesizat prezența mea. Au întors capetele spre mine. M-am oprit. Le priveam. După vreo cinci minute, speriate, s-au îndreptat spre pădure. Ningea mai tare, mai plăcintos. Am îndepărtat zăpada de pe stratul de pătrunjei, am cules un buchețel și am pornit spre casă.
În depărtare, la vreun kilometru distanță, același Nelu, cu o rudă de acăț în spate se îndrepta spre casă, profilâdu-se pe linia orizontului, ca un punct negru mișcător, ca într-o cunoscută poezie coșbucian.
Coboram pe cărare trasată de pașii mei În jurul meu așteptare copleșitoare scosese un oftat. Am privit în urmă. Ningea bacovian. În jocul fulgilor de nea, am întrezărit ca o străfulgerare chipul primăverii.

Martorii direcți ai evenimentului de la 1 Decembrie 1918 sunt trecuți în lumea umbrelor, dar memoria  acestui ceas astral al României a rămas în amintirile sau în jurnalele lor de familie scoase la lumină, doar în momentele aniversare. Zilele premergătoare Unirii Transilvaniei cu țara ,,Mamă’’, au fost înnobilate de bucuria și entuziasmul de care era cuprinsă populația românească din acea vreme. Ca un râu revărsat s-au pornit oamenii din orașe și sate, din munți și din văi, din câmpiile Transilvaniei și din toate colțurile țării, să meargă la Alba Iulia pentru a a semna actul unei împliniri atât de mult așteptate. Cu trenul, căruța și chiar pe jos, mii de oameni au plecat spre Cetatea Unirii să înlăture nedreptatea impusă de o împărăție străină.

       Năsăudenii, entuziasmați de importanța actului care avea să se împlinească,  au pornit cu trenul, împreună cu toți delegații comunelor grănicerești. ,,Vagoanele arătau ca niște mirese, povestea Silviu Cociș, cu mulți ani în urmă. S-au pus peste tot, la ferestre, crengi de brad, drapele, ștergare năsăudene, pancarte pe care scria : ,,Trăiască România Unită’’. Prin stații, trenul era luat cu asalt, ca pe front. Năvăleau năsăudenii cu mic cu mare (.. ) Pe aceștia îi mâna însă nu spaima, ci un ideal sfânt, dorința de a fi părtași la marea sărbătoare a unirii’’.

         Poetul Gavril Crișan surprinde într-un mod deosebit peisajul uman al acestui moment : ,,Veneau năsăudenii cu pălării cu boruri late, maramureșenii cu căciuli scunde, mițoase, bihorenii cu cămăși înflorate, cei din Zarand cu sumane seine și opinci cu nojițe înfășurate până sub genunchi, moții lui Avram Iancu, cei de pe Valea Mureșului, a Târnavelor, mărginenii sibieni în straie albe, bănățenii hațegani, Valea Jiului, Turda și Clujul, Sălajul cu delegațiile lor numeroase și alții…și alții…’’

        Sublocotenetul Pavel Tofan, întors de pe front și ales membru în Sfatul Național Român din Bistrița, încredințându-i-se sarcina de-a înființa Gărzile naționale de pe Valea Someșului, scrie în ,,Memoriile’’ sale: ,,In trenul care pleca din Bistriţa spre Alba Iulia, bistriţenii erau gătiţi “ţărăneşte şi cu cuşme lungi” .Era animație și mare bucurie.

        Poetul Lucian Blaga pleacă cu căruța împreună cu fratele său și încă o mie de săteni din Lancrăm : ,,Era o dimineață rece de iarnă. Respirația se întrupa în invizibile cristale. Pe de o parte a șoselei se duceau la Alba Iulia, scârțâind prin făgașele zăpezii, căruțele românești, buchete de chiote și bucurie, alcătuind un singur șir, iar pe cealaltă parte se retrăgea, în aceeași direcție, armata germană ce venea din România, tun după tun, ca niște pumni strânși ai tăcerii. Soldații germani, fumegând liniștiți din pipe, se uitau mirați după căruțele noastre mai grăbite’’.         Lucian Blaga n-a putut intra în sala istoricei adunări, dar s-a strecurat în mijlocul mulțimii, simțind prin prezența lui fizică, ,,ce înseamnă entuziasmul național, sincer, spontan, irezistibil, organic, masiv…Era ceva ce te făcea să uiți totul, chiar și stângăcia și totala lipsă de rutină a oratorilor de la tribună’’. La întoarcere spre casă, trecând pe lângă cimitir, unde își dormea somnul sub rădăcinile plopilor, tatăl său, Isidor Blaga, îi spuse fratelui său : ,,ah, dacă ar ști tata ce s-a întâmplat !’’ La ieșirea din sat a auzit dintr-o curte, în plină noapte, un strigăt de copil : ,,Trăiască România dodoloață !,,

         O altă mărturie, făcută de un martor ocular și preluată de către un ziarist contemporan, descrie atmosfera incendiară  a evenimentului  :,,Drumul până la Alba Iulia a fost un alai. În tren, pe șosea, pe cărările paralele, mulțimea curgea într-un șir nesfârșit. Delegații mergeau în fruntea coloanelor, iar feciorii și fetele în haine de sărbătoare, cântau ,,Deșteaptă-te române !, Pe-al nostru steag’’ și  altele. Văzduhul vuia de acordul cântecelor patriotice’’.

        Avem însă puține imagini cu cei prezenți la Alba Iulia. Singurul fotograf care a reușit să imortalizeze câteva momente de la istorica adunare, a fost soldatul  Samoilă Mârza din comuna Galțiu, jud. Alba. Din motive tehnice, n-a putut să realizeze decât 5 fotografii, dintre care, trei cu mulțimile venite și două, cu  oficialii de la tribune. El a rămas în istorie, ca singurul fotograf al  Marii Uniri, iar cei peste o sută de mii de participanți, semnatarii actului de naștere a statului național unitar român.

Iuliu Hossu citind Declarația de Unire

Aparatul foto folosit de Samoilă Mârza

Cel mai longeviv cenaclu literar al Județului, ”George Coșbuc”, cu o activitate de aproape 50 de ani, se întâlnește și în ultima joi a lunii în curs, în 22 februarie, la orele 17, la Casa de Cultură a Sindicatelor, pe strada Al. Odobescu. Vor citi poezie Mirela Duma Bîlc și Emilian Horea.
Mirela Duma Bîlc e născută într-un sat bistrițean, ”crescând” în cenaclul George Coșbuc din Bistrița în urmă cu 35 de ani. După o pauză lungă, revine în viața literară cu volumul de versuri ”În joc de Ploi”, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2017. E prezentă într-un număr de antologii de poezie și învolumele ”Cei mai buni 33 de scriitori români postrevoluționari” și ”Istoria Literaturii Române de la Începutul Secolului al XXI-lea, 1990-2016”, apărute la Editura Socrate, Craiova, sub semnătura președintelui USE, Mihai Marcu, deținând și unele premii literare, dintre care amintim: ”Eminescu la Oravița”, ”Premiul Festivalului Culturii Românești, de la Craiova”; diploma de debut ”Ambasadorii Maramureșului”.E editor responsabil Diaspora al revistei ”Ilustrațiunea Românească” și presedinta filialei USE, Italia. Are în pregătire un alt volum de versuri, ”Ecoul ultimei zăpezi”,la Editura Grinta, Cluj-Napoca.
Emilian Horea, originar din Ilva Mică, e elev în clasa a X-a al Colegiului Național Liviu Rebreanu, Bistrița, și unul dintre promițătorii membri ai Cercului literar”Micii Blandieni Bistrițeni” de la Palatul Copiilor. E laureat al Festivalului Național de Poezie George Coșbuc, Bistrița, octombrie 2017; cu acest prilej, primind și premiul revistei Poesis, Satu Mare, premiul constând în publicarea unui grupaj de versuri în revista menționată. E proaspăt deținător al Marelui Premiu la Concursul Național de Poezie”Ocrotiți de Eminescu”, Blaj, ianuarie 2018, premiu validat de criticul literar Irina Petraș, președinte USR, filiala Cluj. Va debuta în curând în revista Mișcarea literară.
Membrii Cenaclului și alți iubitori de literatură sunt invitați la un arc poetic peste generații la Cenaclul George Coșbuc.

Zilele acestea a fost editat un nou număr al revistei „Ardealul Literar”, publicaţie condusă de scriitoarea Mariana Pândaru, care apare de peste 20 de ani, la Deva. Şi de această dată, în revistă semnează nume sonore ale literaturii româneşti, amintind aici doar pe Ana Blandiana, Gheorghe Grigurcu, Liviu Ioan Stoiciu.
Ca de fiecare dată, prof. univ. Anca Sârghie prezintă eseuri interesante, de această dată vorbind despre Emil Cioran şi corespondenţa lui, respectiv „Actualitatea psalmului lui Tudor Arghezi”. Passionaria Stoicescu, Daniel Corbu, Theodor Damian îmbogăţesc şi ei, prin prezenţa lor, sumarul acestui număr.
Societatea Scriitorilor Bistriţeni „Conexiuni” este prezentă printr-un număr însemnat de scriitori, la poezie întâlnindu-ne cu Dorel Cosma, Elena M. Cîmpan, Mirela Orban, Victoria Fătu Nalaţiu. Victor Ştir semnează cronica „ Menuţ Maximinian şi savuroasele sale povestiri” despre volumul „Poveşti româneşti din New York”. (Ed. Nico, Târgu Mureş, 2017), despre care spune: “Volumul este alert, se citeşte cu interes şi folos şi se înscrie în şirul – firul care se „toarce“ – cãrţilor lui Menuţ Maximinian, jurnalist şi scriitor, a cãrui activitate literarã meritã urmãritã”.
La rubrica Aniversare, la împlinirea a 65 ani, este sărbătorit poetul Alexandru Cristian Miloş. De asemenea, un spaţiu generos al revistei vorbeşte despre Festivalul de Teatru şi Literatură „Liviu Rebreanu”, despre care directoarea revistei, prezentă la eveniment, spune: „Fiind martorii unor asemenea momente inedite, nu putem sã încheiem decât cu decalaraţia directorului acestui festival, prof. dr. Dorel Cosma: „Festivalul Internaţional de Teatru şi Literaturã <> şi-a câştigat un renume prin muncã, efort şi pasiune. Acum, la 13 ani, privim cu bucurie în urmã şi credem cã am reuşit sã aducem lumea mai aproape de teatru şi de carte.“
Un număr în care Bistriţa are o prezenţă care oglindeşte valoarea „Conexiunilor” din ultimii ani, nu doar la nivel de municipiu, ci şi în Ardeal şi dincolo de hotarele ţării.

Scriitorii din cadrul Societăţii „Conexiuni”, ce fiinţează pe lângă Palatul Culturii din Bistriţa, sunt prezenţi în sumarul numărului recent al revistei Unirea din Viena, editată de Cercul Cultural cu acelaşi nume, condus de Ioan Godja.
Publicaţia oglindeşte evenimentele literare ce au loc în Diaspora, însă nu uită nici scriitorii de acasă. Amintim şi prezenţa, în imagini, a primarului Bistriţei, Ovidiu Creţu, la festivitatea dedicată înfrăţirii municipiului nostru cu oraşul austriac Wels.
Dorel Cosma este inclus în revistă nu doar cu poezii în română şi italiană, ci şi cu cronici la cărţile „Bilet de călătorie”, despre care criticul Antonia Bodea spune că „poate fi de acum un gen literar, cu menţiunea că trebuie să fie oameni care le creează şi unul dintre aceştia este distinsul om de cultură”. La rândul lui, Dorel Cosma scrie despre cartea „Micul bancher” al lui Radu Salvan.
Este amintită şi prezenţa scriitorilor bistriţeni Dorel Cosma şi Menuţ Maximinian în India în antologia International Multilingual „Poetry Anthology Amaravati Poetic Prism” sub sigla Ministerului
Culturii. De asemenea Dorel Cosma şi Zorin Diaconescu sunt menţionaţi cu prezenţa în antologia „Let’s talk abou Summer ”, apărut în Germania, la Verlag Expeditionen.
Dragoş Gheorghe Ungureanu scrie despre împlinirea a 100 de ani de la naşterea marelui scriitor bistriţean George Coşbuc. Nu lipsesc paginile dedicate Centenarului Marii Uniri.
Un număr frumos care va fi lansat şi în cadrul Societăţii „Conexiuni”. De altfel, scriitorii bistriţeni sunt invitaţi şi la Viena pentru a marca, împreună cu colegii din Capitala Austriei, Ziua Europei.

Din Bistriţa-Năsăud este genericul sub care artiştii noştri vor prezenta frumuseţea folclorului de pe meleagurile noastre, duminică – 4 martie, în Bucovina, la Cernăuţi, în cadrul Festivalul Mărţişor 2018. Casa de Cultură a Sindicatelor Bistriţa, manageriată de Alexandru Câţcăuan, va fi prezentă cu suite de jocuri populare, în coregrafia lui Adrian Paşcu, cu ansamblul folcloric Codrişorul şi cu cântece româneşti interpretate de Alexandru Rus, Andrea Gaftone, Marius Palage, invitată de onoare fiind Mina Buga, iar acompaniamentul muzical asigurat de orchestra condusă de Vasile Ceuca.
Evenimentul este dedicat Centenarului Marii Uniri şi se va derula la sala Centrului Regional Tineretul Bucovinei din Cernăuţi.
Vor fi, cu siguranţă, clipe frumoase în care folclorul nostru va ajunge la fraţii din actualul teritoriu al Ucrainei.

Un proiect, la care criticul Andrei Moldovan, preşedintele Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud, lucrează de mai mulţi ani, prinde contur. Dicţionarul critic „Scriitori din Bistriţa-Năsăud”, se află deja în tipografie sub sigla editurii Şcoala Ardeleană, proiectul fiind realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud, a cărui preşedinte este Andrei Moldovan, sub egida Bibliotecii Judeţene George Coşbuc.
Dicţionarul include şi 55 de parodii şi o postfaţă în versuri de Lucian Perţa. Peste 100 de scriitori activi după anul 1990, care au tangenţă cu judeţul nostru, fiind născuţi sau activând aici sunt incluşi în acest dicţionar cu date biobibliografice, dar şi cu repere critice şi câte un fragment reprezentativ.
„Dicţionarul critic al scriitorilor din Bistriţa-Năsăud oricând perfectibil, acum la aproape un veac de la unirea tuturor românilor într-un singur stat unitar (literatura i-a unit mult mai devreme), reprezintă o dovadă vie a unei mari bogăţii şi diversităţi spirituale ale acestui ţinut din care nu vor înceta să apară mari valori ale naţiei noastre. Îl dăm la iveală cu gândul la cuvintele lui Liviu Rebreanu „Cantitatea, indiferent de valoare, dovedeşte totuşi bogăţia râvnei creatoare. Înainte de a alege trebuie să ai din ce anume ce alegi. Cantitatea devine astfel premisa calităţii. Bogăţia cantitativă permite o mai îngrijită selecţie calitativă”, scrie, pe copertă, Andrei Moldovan.
Lucrarea, ce va fi, cu siguranţă, una dintre cele mai importante din ultimii ani pentru scriitorii bistriţeni, va fi lansată în cadrul Galei Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud, ce se preconizează a avea loc pe 12 martie.