PRIMARIA MUNICIPIULUI BISTRIȚA
CENTRUL CULTURAL MUNICIPAL G. COȘBUC BISTRI?A
SOCIETATEA DE CONCERTE BISTRIȚA
`
vă invită sâmbătă, 24 februarie, începând cu ora 19, la Sinagoga Bistrița la un:

CONCERT SIMFONIC EXTRAORDINAR
susținut de:
NOUA ORCHESTRĂ TRANSILVANĂ
Dirijor:
PETRONIUS NEGRESCU
Solist:
LUCA TONCIAN (pian)

În program:
Concertul pentru pian nr.1 opus 15 în re minor
de Johannes Brahms
Simfonia nr. 6 în Si minor, Op. 74, Patetica
de Piotr Ilici Ceaikovski

Vă așteptăm !

         O inedită şi deosebită lansare de carte a fost făcută, cu multă pasiune şi implicare, în cadrul Clubului Monarhiştilor Bistriţeni, la Atelierul de cafea din Bistriţa, în prezenţa membrilor clubului şi a unor selecţi invitaţi, unde a fost prezentată, cu lux de amănunte, cartea istoricului clujean, prof. Cornel Jurju, un cunoscut şi apreciat documentarist, „Doina Cornea – dincolo de zid”, având subtitlurile Individualitate, autenticitate, opoziţie în comunism, apărută la Editura Argonaut din Cluj-Napoca, în anul 2017, într-o elegantă ţinută tipografică şi având 322 de pagini, cu relatări şi fotografii de familie ale cunoscutei opozante a regimului comunist din anii 80 – prof.univ. Doina Cornea (născută Iuhasz, la Braşov), cadru universitar la Facultatea de Filologie din Cluj-Napoca.

         Moderatorul acestui frumos, sensibil şi deosebit eveniment a fost vicepreşedintele Clubului Monarhiştilor Bistriţeni, dr. Tiberiu Podani, care a apreciat prestaţia istoricului Corneliu Jurju, cât şi intervenţiile şi completările pertinente ale celorlalţi.

         Cartea a fost prezentată, cu lux de amănunte, de către jurnalistul şi scriitorul Virgil Raţiu, care a scos în evidenţă calitatea şi valoarea interviurilor din carte, fiind o parte din istoria recentă a României.

         O prezenţă inedită şi neaşteptată, o surpriză plăcută a fost invitaţia făcută prof. Roland Szekely din Sângeorz Băi, care a relatat întâlnirile sale cu Doina Cornea, ca fost student al ei, urmare fiind luarea în vizor, de către Securitate, a amândurora.

         Despre valoarea autorului, a volumului lansat, cât şi despre simbolul Doinei Cornea în lupta împotrova comunismului au mai opinat, cu argumente şi exemplificări, dr. Marius Nicolae Pop, preşedintele Clubului Monarhiştilor Bistriţeni şi as. Nic Şerban, vicepreşedinte al clubului.

         La întâlnire am remarcat prezenţa preşedintelui PNL B-N, Ioan Turc şi al fostului primar al Bistriţei, Vasile Moldovan.

         O lămuritoare şi argumentată motivare şi prezentare a cărţii a făcut-o autorul acestuia, istoricul Cornel Jurje, care a prezentat şi a scos în relief necesitatea acestei poveşti regăsită, care cuprinde istorie, biografie, prevestiri, cartea care „zideşte” prima victorie, confruntarea, opozant sau disident, de la Ceauşescu la Iliescu, fotografii, dialoguri cu Doina Cornea, din „abisul” memoriei înstrăinată în comunism, „Hai să-i spunem Doina Cornea”, înfruntarea „eisbergului” FSN-ist şi epilog, capitole importante din carte.

         Încheiem cu un citat semnificativ al Doinei Cornea, de pe coperta a patra a cărţii: „Aş putea zice că au fost 10 ani de luptă, din care 8 ani sigur publici şi n-am plecat (din ţară – n.n.). În ultimul timp, cred că şi dacă m-ar fi omorât tot n-aş fi plecat pentru că te întăreşti făcând zi de zi un mic exerciţiu spiritual de demnitate (...).

Prin patosul ideilor și calitatea expresiei poetice cu un profund mesaj religios, opera lui Traian Dorz poate fi asemănată cu poeziile lui Vasile Voiculescu, Radu Gyr, Nichifor Crainic sau Vasile Militaru, trecuți și ei prin exercițiul suferinței din închisorile comuniste. Pornirile sale poetice își au rădăcinile încă din anii adolescenței, când se afla sub influența lecturilor din marii clasici români, dar mai ales a cărților religioase, care i-au trezit dorința de a scrie el însuși versuri spre slava lui Dumnezeu. Formația sa intelectuală se datorează unei bogate activități de autodidact, iar talentul poetic l-a propulsat în lumea literaturii. Amprenta cea mai puternică a formării sale îi aparține preotului Iosif Trifa, atât ca model literar, cât și spiritual. În calitatea sa de jurnalist și redactor la diferite periodice ale cultului religios pe care l-a îmbrățișat (Oastea Domnului ), devine unul dintre cei mai buni misionari ai acestuia. Pentru că n-a vrut să renunțe la scrierile și convingerile sale religioase, Traian Dorz a fost condamnat în 1948 de către regimul comunist, la 17 ani închisoare. Opera sa poetică realizată până în anul 1947 a fost adunată în volumul ,,Spre Țara dragostei’’. În timpul detenției a creat peste 200 de poezii, pe care le-a memorat și apoi, după eliberare(1964 ) le-a scris pe hârtie. Dar prigoana împotriva lui a continuat să existe până la sfârșitul vieții (1989 ), iar opera sa n-a fost tipărită decât în străinătate, stârnind mânia autorităților comuniste. După 1989, poeziile lui Traian Dorz au luat drumul către cititori în foarte multe volume. Dintre numeroasele titluri apărute în perioada postdecembristă , amintesc doar câteva: La Golgota, Locurile noastre sfinte, Minune și Taină, Hristos , Mărturia mea, Pe genunchii lui Iisus, Cântările bibliei, Eterna iubire, etc. Poezia lui Traian Dorz este plină de sensibilitate, iar arta sa este rezultatul acestor trăiri. Opera religioasă a lui Traian nu se manifestă în mod izolat ori sectar, discriminatoriu sau dintr-o viziune îngustă, ci dimpotrivă, este acceptată și gustată de orice creștin. Această recunoaștere vine din partea unor mari personalități și, în primul rând, din partea Bisericii Ortodoxe Române :
,,Cântările și poeziile fratelui Traian Dorz sunt inspirate din Sfânta Evanghelie, au un conținut spiritual și moral accesibil credincioșilor de toate vârstele ; ele cultivă iubirea față de Hristos și față de semeni sub forma unei sensibilizări potico-populare, asemenea colindelor și cântărilor de pelerinaj’’(Preafericitul Daniel, Patriarhul României). Cuvinte de aleasă apreciere are și Î.P.S. Andrei Andreicuț, care spune că, ,,Traian Dorz a fost un mare om duhovnicesc...a fost un om dăruit de Dumnezeu cu harul poeziei și moștenirea poetică pe care ne-a lăsat-o e vrdnică de prețuirea și admirația noastră’’.
Tematica poeziei lui Traian Dorz este vastă și cuprinde rugăciuni de iertare, mulțumire și laudă adresate lui Dumnezeu, Fecioarei Maria și Sfinților.Cunoscând suferința în toate formele ei de manifestare, el rămâne poetul luminii, al iubirii și smereniei.Versurile sale sunt niște ,,cântări luptătoare’’, îmbrăcate în expresia imnului sau a odei, așa cum se întâmplă în creațiile altor reprezentanți ai literaturii religioase. Multe poezii au fost asociate cu melodii adecvate și sunt cântate în biserici, mănăstiri și în alte medii religioase. Foarte mulți creștini se emoționează la auzul cântecului ,,Blândul păstor, blândul păstor’’, dar nu toți știu că versurile aparțin lui Traian Dorz :,,Odată L-am văzut trecând/Cu turma pe păstorul blând,/Mergea cu turma la izvor,/Blândul păstor, blândul păstor’’. Poezia a intrat și în manualele de religie și este cunoscută ca una dintre cele mai frumoase pricesne. Pe același ton al sensibilității se află și poezia ,,Vei veni Iisuse’’ pe care o amintește adesea IPS Andrei în predicile sale : ,,Vei veni Iisuse, știm că vei veni/ că pe nori cu slavă, Tu vei răsări/ mare va fi ziua când ai să cobori/ Sărbătoarea celor fără sărbători’’.
Între motivele poetice întâlnite în poezia dorziană, motivul dorului și al iubirii sunt predominante. Dorul este condiția înaintării veșnice a omului către Dumnezeu. Împlinirea unui ideal dă naștere la altul, iar cel care întreține această înaintare este dorul de Dumnezeu, așa cum spune poetul în versurile sale : ,,Țara Primăverii/ce ne-aștepți în tine,/Dorul revederii/ arde pară-n mine/Pașii mi-i așteaptă zări nestrăbătute/Treaptă după treaptă/ să le sui mai iute’’( Țara Primăverii). Acad. Dumitru Stăniloaie spune că dorul este un sentiment greu de definit...în dor e prezentă într-un fel propriu și în grad foarte intens o duioșie, un sentiment indescriptibil, în care inima se topește de dragul ființei iubite’’. Sunt emoționante în acest sens versurile lui Traian Dorz : ,,Ce haruri mi-ai turnat în suflet/ de nu-mi mai aflu-n lume loc,/ de arde-n dorurile mele/ atâta dragoste și foc (Dorita Patria iubirii ) sau : ,,Dor al dorurilor mele/ strălucit și sfânt și-nalt,/Toată dragostea mea suie/ către țărmul celălalt.../ care-i valul ce m-ar duce/ până dincolo de salt/ dor al dorurilor mele/de pe țărmul celălalt’’(Dor al dorurilor mele ). Traian Dorz este un poet ,,bolnav de iubire’’, așa cum singur mărturisește : ,,Bolnav de iubire și zdrobit de jale/ Am pornit pe drumuri lungi a Te găsi/Să-ți sărut cu lacrimi urma urmei tale/Și măcar o dată Fața a-ți privi’’. Acest sentiment străbate întreaga sa operă și constituie,, izvorul nețărmuritei și veșnicei iubiri’’ : ,,Se duc pe rând, Iisuse, acei ce Te-au iubit,/dar veșnic fericită iubirea Ta rămâne,/se duc cei sfinți, dar harul rămâne strălucit/ din ieri în azi, același, apoi din azi, în Mâine !’’ O atenție specială beneficiază și versificările psalmilor. Este psalmistul umil, purtător de har și talent, de o naturalețe surprinzătoare și convingătoare. El se află în căutarea sensului existențial. Poezia ,,O, om!’’, scrisă în stil coșbucian, exprimă un asemenea mesaj :,, O, om !...ce mari răspunderi ai/de tot ce faci pe lume! /de tot ce spui în scris sau grai/ de pilda ce la alții-o dai,/căci ea mereu spre iad sau rai/ pe mulți o să-i îndrume !’’ Ioan Alexandru spunea la un moment dat despre Traian Dorz : ,,Niciunul dintre poeții contemporani n-a pătruns atât de adânc în inima credincioșilor, precum poetul transilvan’’. Dacă multă vreme Traian Dorz a fost un poet necunoscut, astăzi, descoperit și redescoperit, poate fi așezat cu cinste în galeria marilor creatori de poezie religioasă.

Editura Venus Star din Năsăud, coordonată de tânăra scriitoare Cristina Iuga, care a debutat la vârsta de 14 ani cu un roman de 500 de pagini, a scos recent de sub tipar cartea “Există o soartă”, autor Romulus Berceni.
Cartea tratează scene de familie din viaţa a doi cărturari ce au lucrat pe “ogorul” şcolii la Chiochiş, Apatiu, Strugureni, Ilva Mică, Rebrişoara şi Năsăud, Vali şi Romi ce şi-au unit destinele acum 53 de ani printr-o dragoste la prima vedere clădită pe trei elemente necesare într-o căsnicie: comunicare, respect şi iubire.
Familia pentru cei doi a constituit cel dintâi aşezământ între Dumnezeu şi om, cea mai veche comunitate umană întemeiată de Tatăl ceresc, după modelul trainic al Prea Sfintei Treimi. Nu este bine să fie omul singur, să-i facem ajutor potrivit pentru el (Facere 2,18).
E de neuitat prima întâlnire, la cursurile de la IPCD Cluj pentru definitivarea în învăţământ, cursuri cu rod bogat, fixarea în învăţământ şi închegarea familiei, adică crearea unui loc în care ambii să se simtă protejaţi, aşteptaţi şi iubiţi având ca punct de pornire termenul de “acasă”, legat de familie; unul fără celălalt este ca o încăpere pustie sau un grup de oameni străini.
Familia pentru Vali şi Romi, cu toate că s-a săvârşit la prima vedere, şi în popor se spune că nu durează, se destramă repede, s-a observat contrariul. Tinerii de ieri au pornit de la început spre iubire şi înţelegere, fără a ezita să ofere în schimb unul altuia acelaşi lucru.
Cartea este prefaţată de universitarul clujean VIOREL HODIŞ, bun prieten al autorului, părintele gramaticii limbii române, care intră adânc în “substanţa” cărţii, creionând scurt, dar dens, cele două personaje, două portrete intitulate original “EU, Romi… EA, Vali…”
Autorul ne-a cucerit prin sinceritatea descrierii propriei familii, a casei părinteşti din Chiochiş şi Iordăneşti - Cernăuţi, Năsăud, părinţii, fraţii, copilăria, tinereţea, anii de studii, condiţiile familiale şi spirituale, cercul de prieteni, aspecte din comunitatea satului, activitatea didactică, social-culturală şi obştească, tânăra pereche, în echipa de dansuri din satele unde lucrau, regizori şi actori în instituţiile de cultură, excursionişti pe cărările patriei şi în afara graniţelor. Din cei 53 de ani în comun, au fost la mare de 51 de ori, de regulă la Techirghiol. Litoralul era marea lor plăcere, iar pentru Vali, a fost marea ei iubire, dar în final ,predestinatul ei mormânt, deoarece sejurul cu nr. 51 i-a adus Valericăi tragicul sfârşit, iar cartea de faţă este un templu al iubirii, produsul unei relaţii bazate pe încredere, stimă şi iubire reciprocă, factori care menţin familia unită.
Întristatul autor a scris această carte specială printre lacrimi, cu dorinţa sinceră de a avea mereu în faţă chipul iubirii nemărginite, devotate, a frumoasei sale Vali, care a creat în familie şi în colectivul didactic un mediu prielnic pentru naşterea, dezvoltarea şi desăvârşirea fiinţei umane.
“Cea ce simt eu pentru tine scumpă, Vali
Este fiorul unei frunze ce cade la pământ,
Reprezinţi tot ce am avut şi am mai sfânt.
Ca poet ce-am fost şi sunt
Aş vrea atât de multe să-ţi destăinuiesc
Ai fost o soţie iubitoare şi binecuvântată
Şi nu-ţi pot spune decât că TE DORESC.”

Cartea, subintitulată „Jurnalul unui potenţial sociopat – genul textului documentar” – „Undeva, cândva... 1989”, a jurnalistului, scriitorului şi traducătorului, prof. Zorin Diaconescu, a fost lansată/prezentată sâmbătă, 24 februarie, de Dragobete, ca un dar tipografic al dragostei, în cadrul Societăţii literare „Conexiuni” a Scriitorilor Bistriţeni, la Palatul Culturii din Bistriţa. Prezenţa publicului a fost una de elită, de calitate, formată din scriitori, colegi bistriţeni, membri ai„Conexiuni”, mass-media, invitaţi de la ASTRA Dej.
Cartea a apărut la Editura ASTRA Dej, în 2017, cu o scriitură potmodernă.
Despre carte şi autor au opinat aplicat: scriitorulor şi prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta, scriitorul şi jurnalistul Menuţ Maximinian, scriitorul şi directorul Palatului Culturii – dr. Dorel Cosma, ec. Radu Gavrilă – preşedinte ASTRA Dej, prof. Elena M. Cîmpan, moderator fiind prof. dr. Dorel Cosma.
S-a remarcat de vorbitori calitatea documentară a textului acestei cărţi a lui Zorin Diaconescu, luciditatea jurnalistului, simţul detaliului suprins aproape cinematografic de către ochiul jurnalistic şi urechea radiofonică a autorului cărţii, talentul de analist politic şi de potenţial sociopat, legăturile cu Cenaclul „Saeculum”, cu criticul Radu Săplăcan, cu vieţuirea la Dej, Cluj, Bucureşti, Bistriţa etc.
Toţi vorbitorii au punctat dorinţa şi realizările autorului de a descifra evenimentele din 1989, revoluţie şi lovitură de stat militară, neelucidate nici după 30 de ani, cartea relatând stările de lucruri şi faptele lui decembrie 1989 din Dej.
Întâmplarea literară, densă, plină de idei, a fost fericit completată de un moment muzical artistic – chitară, vioară, voce, în interpretarea familiei (tată şi fiică) Grad din Dej, domnişoara putând fi în viitor o voce canto-clasic de excepţie.
În finalul evenimentului, scriitorul Zorin Diaconescu a ţinut un discurs democratic, cu nuanţe de fin analist politic şi a acordat numeroase autografe, urmând o sesiune de autografe şi apoi un moment de socializare la un pahar de şampanie, de prietenie, de iubire, de adevăr şi de „Conexiuni”. Vorba volant, scripta manet!

De sărbătoarea Dragobetelui, un Sf. Valentin românesc, sâmbătă, 24 februarie, de la ora 19, melomanii bistriţeni, cu tot frigul de afară, şi-au îndreptat paşii spre Centrul Multicultural Sinagoga din Bistriţa spre a asculta un regal de muzică simfonică cu Noua Orchestră Transilvană.
Iar drumul de iarnă le-a fost răsplătit pe deplin, după cum spunea în cuvântul de salut managerul Societăţii de Concerte Bistriţa, dr. Gavril Ţărmure.
Concertul sinfonic extraordinar, organizat de Primăria Bistriţa, Centrul Cultural Municipal „G. Coşbuc” Bistriţa şi Societatea de Concerte Bistriţa, a fost susţinut, cu talent, sensibilitate, muzicalitate şi profesionalism de instrumentiştii de excepţie ai Noii Orchestre Transilvane, sub bagheta magică dirijorală a lui Petronius Negrescu.
La pian, pe scenă, a excelat Luca Toncian. Programul a cuprins: Concertul pentru pian nr. 1 opus 15 în re minor de Johannes Brahms şi Simfonia nr. 6 în Si minor, opus 74 Patetica de P. I. Ceaikovski.
Stagiunea muzicală 2018 a Societăţii de Concerte Bistriţa a debutat cu dreptul prin Concertul simfonic extraordinar la care am participat, precum şi cu cel anterior susţinut de către Lucian Ban (pian) – USA şi Alex Simu (clarinet) – Olanda.
Bistriţa muzicală urcă Everesturi artistice.

Psihologii ne învață că nu există conflicte, ci doar nevroze. Aceste nevroze, generate de evenimentele din anul 1989, încearcă jurnalistul Zorin Diaconescu să ni le prezinte printr-o notă analitică, critică, dar și umoristică.
Aici aș vrea să fac o paranteză, pentru că este necesar să îndepărtăm confuziile. Este vorba de folosirea sinonimă a termenilor satiră și humor, care s-au constituit, cu timpul, într-un fel de sintagmă și într-un cap de afiș atrăgător. De fapt, ele desemnează două atitudini contrare, ceea ce nu le împiedică, totuși, să recurgă la mijloace asemănătoare de producere a râsului. Adevărul e că ele alcătuiesc un întreg, dar numai ca două părți distincte, chiar dacă conviețuiesc în același text.
Umorul adevărat este o atitudine sentimental-filosofică specifică, și nu doar o formă de spirit redusă la debitarea de anecdote și vorbe de duh. Deosebirea de fond dintre umor și satiră este cauzată de prezența sentimentului tragic al existenței la cel dintâi și absența acestuia în satiră, care este interesată numai de vicii, fiind dogmatică, mereu sigură pe sine, pe valorile considerate morale și pe calea unică, pe care o persoană trebuie să se îndrepte spre perfecțiune.
Umorul sănătos face, totodată, încercarea de a depăși, fie și momentan, genul de trăire prin râs, un râs care poate căpăta cele mai variate sonorități, conotate, uneori, și de plâns.
Umorul pe care-l folosește scriitorul traduce o anumită atitudine, o ținută în fața realităților existenței umane, iar în volumul de față, a celei românești.
El nu-și intitulează scrierea „Revoluția la Dej”, ci „Undeva, cândva... 1989”, pentru că, dorind să dea valoare mesajului său, încearcă să ne determine ca fiecare dintre noi să rememorăm acele momente din anul 1989 care, trebuie să recunoaștem, ne-au creat trăiri, emoții de tot felul și ne-au amprentat soarta.
Întâmplările din fabricile, școlile și spitalul din Dej sunt trase la indigo cu întâmplările „revoluționare” din Bistrița și, sunt sigur, că din multe alte localități ale României.
Evenimentele sociale din decembrie 1989 au avut ca efect un șir de explozii în rândul oamenilor. Toate slăbiciunile au ieșit atunci spectacular la suprafață, devenind probleme critice ale sistemului economic, de învățământ, medico-sanitar ș.a. Tranșant, deschis, fără menajamente și, uneori, fără discernământ, au fost contestate persoane, metode de lucru, conținuturi. Efectul imediat a fost demisia, de bunăvoie sau sub presiune, a celor aflați până atunci la conducerea instituțiilor. Între agitatori se aflau foști colaboratori ai regimului înlăturat și care, fie intenționat sau din oportunism, au căutat să se impună în posturi de conducere sau să influențeze decizii. Așa cum se întâmplă, au fost contestate persoane valoroase, iar efectul imediat a fost indisciplina și dipariția ierarhiilor, care au dezorganizat, pentru mult vreme, instituțiile statului.

Priceperea lui Zorin Diaconescu de a așterne pe hârtie acest documentar, cum singur își intitulează scrierea, provine din înțelepciunea pe care i-au dat-o soarta: originea socială - Zorin este fiu de profesori universitari; instrucția căpătată de-a lungul anilor - este absolvent al Universității Babeș-Bolyai din Cluj; experiența de viață ca student, iar mai apoi profesor de liceu și, ulterior, cu formare jurnalistică temeinică.
L-am cunoscut mai bine pe Zorin Diaconescu ca jurnalist, din momentul când a venit la Bistrița. Am conceput împreună proiecte și am colindat țara, luând interviuri la persoane pe care am încercat să le impunem ca modele. Aș aminti aici proiectele: „Personalități în dialog”, „Constantin Pavel”, „Medicii și Biserica” ș.a.
În calitate de senior, Zorin Diaconescu a încercat să impună atât la Cluj, cât și la Bistrița, conduite și profesionalism, pentru a-i forma pe jurnaliști și a-i îndepărta de bârfa ieftină, manipulatorie și cu succes de moment, care face atâta rău oamenilor.
Poate că în parte a reușit, iar acolo unde există îndărătnicie, cu siguranță vor încerca alții să vindece rănile rămase deschise.

Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, Școala Gimnazială Spermezeu și Parohia Ortodoxă Română „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Hălmăsău au conceput împreunăun proiect educațional care să încurajeze lectura, prin promovarea și conștientizarea efectelor benefice ale acesteia asupra tinerilor cititori. Intitulat „”Cartea, sănătate pentru suflet și pentru minte”, proiectul le propune elevilor din școlile din localitățile comunei Spermezeu un concurs de lectură, intitulat „Gustul poveștilor”, care se întinde până la finalul acestui an școlar. Proiectul a fost lansat oficial vineri 23 februarie a.c. la Școala Gimnazială din Spermezeu, în prezența conducerilor celor trei instituții angrenate în el.

„Vor fi derulate mai multe activități, care se vor desfășura în mai multe locații: la școala din Spermezeu au loc lansarea și finalizarea proiectului. Următoarea întâlnire va fi la Bistrița, la Biblioteca Județeană George Coșbuc, în cursul lunii martie; în luna aprilie ne vom întâlni la Biblioteca Parohială Hălmăsău, în luna mai vom avea o altă întâlnire, la Biblioteca Comunală Spermezeu, iar în iunie se va desfășura marele concurs de lectură, pe care noi l-am intitulat Gustul poveștilor, în care sunteți implicați chiar voi, elevii, împreună cu doamnele învățătoare și cu profesoarele de limba română”, a spus în deschidere prof Voichița Termure, directoarea Școlii Gimnaziale Spermezeu.

Directorul Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, Ioan Pintea, a pledat în fața elevilor prezenți pentru lectură. „Eu socotesc că aceste parteneriate între instituțiile implicate în proiect sunt deosebit de benefice în procesul educațional. Chiar dacă voi apelați frecvent la informațiile vehiculate în spațiul virtual, este bine să ne întoarcem și la carte. Nu se poate fără carte! Un om care citește pătrunde în mai multe lumi, este un om inteligent, un om care cunoaște mult. Iar acolo unde există biblioteci, este folositor să le frecventăm cât mai des posibil. Este foarte important să citiți!” (Ioan Pintea).

Concursul de lectură „Gustul poveștilor” se adresează elevilor din clasele  II - IV, care au primit o bibliografie cu titlurile care trebuie parcurse și care au fost grupați în cercuri de lectură, urmând să fie finalizat până în 15 iunie a.c. Parteneri în acest proiect educațional sunt ISJ BN, Primăria Spermezeu și Biblioteca Comunală Spermezeu.

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, Inspectoratul Școlar Bistrița-Năsăud și Palatul Copiilor Bistrița organizează miercuri, 28 februarie 2018, începând cu ora 13:00, cea de-a II-a ediție a „Târgului de mARTișoare la Bibliotecă”.

Unități școlare participante:

Grădinița cu Program Prelungit „Căsuța cu Povești”

Grădinița cu Program Prelungit „Rază de Soare”

Grădinița cu Program Prelungit „Dumbrava Minunată”

Grădinița cu Program Normal Chintelnic

Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Lacrima”

C.S.E.I. nr 1

C.S.E.I. nr 2

C.S.E.I. Beclean

Școala Gimnazială nr 1

Școala Gimnazială nr 3 „Avram Iancu”

Școala Gimnazială nr 4

Școala Gimnazială nr 5 „Lucian Blaga”

Școala Gimnazială nr 6 „Ștefan cel Mare”

Școala Gimnazială nr 7

Școala Gimnazială Sînmihaiu de Câmpie

Colegiul Național „Liviu Rebreanu”

Colegiul Național „Andrei Mureșanu”

Liceul de Arte Plastice „Corneliu Baba”

Liceul de Muzică „Tudor Jarda”

Liceul Tehnologic Special „Sfânta Maria”

Liceul cu Program Sportiv

Liceul „Radu Petrescu” Prundu Bârgăului

Liceul Teoretic „Constantin Romanu Vivu” Teaca

Liceul Creștin „Logos”

Liceul Agricol

Liceul Teoretic Grigore Moisil

Palatul Copiilor Bistrița

Activitățile se vor desfășura în aer liber, în curtea Bibliotecii Județene „George Coșbuc”, începând cu ora 13.00.

PROGRAMUL TÂRGULUI:

Ora 13:00: Deschiderea festivă. Prezintă: Ioan Pintea - Directorul Bibliotecii Județene, Camelia Tabără - Inspector Școlar General, prof. dr. Aurelia Dan - Inspector Consiliere și Activități Educative, prof. Maria Miheștian - Directorul Palatului Copiilor, prof. dr. Diana Morar, bibliotecar Rodica Bădăluță

13:20, 14:15: „Mărțișorul Muzical”- Maria Matean, Ansamblul de muzică tradițională a Liceului de Muzică „Tudor Jarda”, prof. coordonator Cristina Bălan Pahone

13:30: Turul Bibliotecii pentru grupuri de câte 15 copii ( din 30 în 30 minute)

13:30-15: „Să citim împreună”– elevi, profesori, bibliotecari (din 30 în 30 minute) - în Clubul Cultural „Coșbook”

13:30-14:30: Realizarea înscrierilor pentru Concursul „mARTișor de Centenar” la standul Palatului Copiilor - în Sala „Gavril Scridon”

13:30-14: Workshop „Patrula de reciclare: atelier de mărțișoare”, prof. coordonator Teodora Popescu și bibliotecar Deac Cecilia de la CSEI nr 1 - în Clubul Cultural „Coșbook”

13:30: Inițiere în Go, cu prof. Teodor Vîrtic de la Palatul Copiilor - în Mediatecă

13:40: Prezentări PPW „Mărțișoare digitale”- grupa de Informatică a prof. Iulia Istrate de la Palatul Copiilor

14: Workshop de dans, prof. coordonator Zina Morar de la Palatul Copiilor Bistrița - în Clubul Cultural „Coșbook”

13:20: Workshopuri organizate de grupa de Performanță a cercului de Pictură de la Palatului Copiilor Bistrița, prof. coordonator Diana Morar

                   14:30-15:30: Șah-mat în Pictură: Ștefania Bodescu, David Pop, Maria Matean, Ioana Cocean, Teodora Zara, Jessica Suciu, Veronica Moldovan, Alexia Dohotari - în Clubul Cultural „Coșbook”

                   14-14:30: Mărțișoare ghicitoare- Iulia Bălan, Zara Teodora, Sandra Pașcalău - în Sala Gavril Scridon

15:20-16: Mesaje călătoare - Alexandra Pavel, Jessica Suciu, Anda Ilea, Iulia Bălan - în Mediatecă

15: Workshop de Cusături, prof. coordonator Mirela Mărginean de la CSEI nr. 2 - în Clubul Cultural „Coșbook”

15-15:30: Atelier creativ-recreativ „Ce se ascunde sub pălărie?, Micii Blandieni Bistrițeni de la Palatul Copiilor Bistrița, prof. coordonator Silvia-Ionela Nușfelean - în Clubul Cultural „Coșbook”

15:30: Premierea Concursului Județean „mARTișor de Centenar” oficiată în Sala Gavril Scridon

15:50-16:05: „Ancheta în alb și roșu”- Jurnaliști în devenire, prof. coordonator Silvia-Ionela Nușfelean - în Clubul Cultural „Coșbook”

16:10-16:25: Sceneta„Ghiocica” după Spiridon Vangheli, Trupa „Face oricine ce vrea” de la Palatul Copiilor Bistrița, prof. coordonator Silvia-Ionela Nușfelean - în Clubul Cultural „Coșbook”.

Vă așteptăm cu drag!

Memoria nu este doar un reflex al inteligenţei, ci este efortul recunoştinţei faţă de trecutul care ne defineşte ca persoane, dar mai ales grija faţă de viitorul ale cărui temelii sunt în mâinile noastre. Memoria învie oameni peste care istoria a aşternut uitări, readuce la lumină locuri asupra cărora a vegheat Dumnezeu şi istoria. Memoria rămâne spaţiul în care neuitarea omului se întâlnește cu neuitarea lui Dumnezeu, într-un necurmat timp al învierii. Nu întâmplător se spunea că memoria este paradisul din care nu putem fi izgoniţi şi în care ne regăsim rădăcinile, drumul şi dorinţa de a merge mai departe în istorie şi puterea de a nu uita niciodată cine suntem. De aceea reconstituirea istoriei unor oameni şi locuri din trecut şi orice recurs la memorie este în primul rând un gest de recunoştinţă, dar şi o faptă bună făcută de dragul unor oameni şi locuri care sunt de acum în grija lui Dumnezeu.

În acest univers de vie recunoştinţă se înscrie şi efortul lăudabil al  pictorului Nechita Bumbu din Nepos care a readus la viaţă într-o expoziţie vernisată săptămâna aceasta la Muzeul Grăniceresc Năsăudean podurile de lemn din judeţul Bistriţa-Năsăud. În Bistriţa-Năsăud au rezistat timpului, câteva poduri din lemn, acoperite pe care nu le întâlnim în altă parte în Transilvania. Primul pod acoperit din lemn a fost ridicat în urmă cu peste 350 de ani la Năsăud şi asigura legătura cu Bistriţa peste Someşul Mare. Au urmat apoi cele de la Ilva Mare, Ilva Mică, Beclean, Mocod, Salva, Nepos, Nimigea şi Coşbuc, toate în zona regimentului românesc de graniţă.

Regimul militar care a durat aproape nouăzeci de ani a fost, în unele privinţe, o adevărată binefacere pentru ţinutul Năsăudului fiindcă în zonă au venit ofiţeri străini din ţări cu un grad mai mare de civilizaţie şi au început să construiască drumuri, şcoli şi poduri din lemn fiindcă apele de munte sunt repezi şi nu ar fi rezistat decât podurile cu deschideri mari, de douăzeci –treizeci  de metri sau chiar mai mult, dar cu un număr redus de picioare. Fiind acoperite, deci mai ferite de intemperii, podurile din lemn aveau o mai mare fiabilitate.

Profesorul Mircea Prahase de la Muzeul Judeţean Bistriţa-Năsăud, cel care a studiat podurile acoperite din lemn, spune că exista lemn din belşug, aşa că materia primă nu a fost o problemă. De exemplu, pentru podul de la Năsăud s-au folosit cinci sute de stejari aduşi tocmai din pădurile saşilor din Dumitra.

Unele au rezistat chiar şi două sute de ani. În timpul celui de-al doilea război mondial, au fost distruse însă paisprezece dintre ele, ţinutul Năsăudului transformându-se în teatru de război. O parte din poduri au fost refăcute însă stejarul a fost înlocuit cu lemn de esenţă mai slabă şi nu au mai avut aceeaşi rezistenţă. Podul de la Nimigea s-a prăbuşit în 1984 în timp ce era traversat de o remorcă, iar podurile de la Salva şi Zagra au fost scoase din circulaţie. Din păcate, în prezent, mai sunt funcţionale doar podurile din localităţile Coşbuc şi Ilva Mare şi o punte acoperită în localitatea Malin.Podul din Nepos a rezistat până în anul 1987.

Însă ele nu au    murit şi renasc la viaţă prin opera maestrului Nechita Bumbu care din fotografii pierdute,căutate şi apoi regăsite sunt reconstituite în tablourile sale.

Dincolo de valoarea culturală  a acestei colecţii  ea ne  mai arată că lumea rurală are conştiinţa memoriei, acest demers este o invitaţie deschisă, pe care  pictorul neposean ne-o face la neuitare şi la descoperirea de locuri în care măiestria şi hărnicia era norma vieţii de zi cu zi.

Nechita Bumbu pictează încă de când avea şaptesprezece  ani şi a reuşit să realizeze de-a lungul timpului peste o mie  de tablouri. El şi-a transformat casa într-o expoziţie permanentă. Despre pasiunea sa spune că este un dar de la Dumnezeu: ‘’Ce fac eu e un dar de la Dumnezeu. Dumnezeu îţi poartă mâna, tu doar ai pensula şi vopseaua. De multe ori când  nu-mi iese ceva la un tablou, spun Tatăl Nostru şi după ce mă rog  îmi iese. Acesta este secretul meu !”.În jumătate de secol de creaţie, pictorul a avut în jur de cincizeci de expoziţii personale şi colective în Bucureşti, Cluj, Dej, Bistriţa şi Năsăud.

CONSILIUL JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD
CENTRUL JUDEȚEAN pentru CULTURĂ BISTRIȚA-NĂSĂUD
TURNEUL EXTRAORDINAR „LA VIDA LOCA”
27 Februarie - 18 Martie
Ediția a III-a
MATEI IOACHIMESCU - Flaut
ALFREDO OVALLES - Pian
5 martie 2018, ora 19:00, Sinagoga Bistrița
LA VIDA LOCA - turneul cu succes internațional al flautistului Matei Ioachimescu, și al pianistului Alfredo Ovalles, din nou în România - 9 orașe, între 27 Februarie și 18 Martie. Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud și Societatea de Concerte Bistrița, propun un concert extraordinar la Sinagoga, Luni 5 Martie de la ora 19:00.
Flautistul de origine română Matei Ioachimescu și pianistul venezuelean Alfredo Ovalles, ale căror cariere cunosc consacrarea internațională, vă invită la o călătorie în jurul lumii, în cadrul celei de-a treia ediții a turneului ‘’La Vida Loca’’. Nouă orașe din România, în perioda 27 februarie - 18 martie, de la Oradea și Cluj, la Timișoara, Deva, Bistrița și București, vor fi gazdele unui program unic, cross-over.
Matei Ioachimescu, flautistul al cărui parcurs muzical a început în România și s-a desăvârșit la Academia de Muzică din Viena, alături de Alfredo Ovalles, format la Universitățile din Statele Unite și Austria, vă oferă o evadare din cotidian.
Cei doi muzicieni, virtuozi și versatili, au un repertoriu de la muzică barocă la creații contemporane, colaborând cu ansambluri din Europa până în Japonia.
Pentru ediția din acest an a turneului, cei doi au selectat partituri care sparg granițele dintre muzica clasică, jazz, ajungând la sonorități pop- rock contemporane.
Matei Ioachimescu și Alfredo Ovalles vă propun să descoperiți că sunetul și ritmul, atunci când cuprind cele mai vibrante emoții de bucurie și nostalgie, senzații ardente, presărate cu umor și energie explozivă, te conduc întotdeauna acasă.
Flautul lui Matei Ioachimescu reprezintă instrumentul prin care acest muzician își exprimă nu doar măiestria, pe care și-o potențează cu fiecare zi, ci, deopotrivă, implicarea în activități de mentorat artistic în Austria, Japonia, Ungaria, Croația și România, precum și în angajamentele de diplomație culturală care i-au fost încredințate de actualul cancelar al Austriei, Sebastian Kurz, încă din 2013.

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud și Cenaclul Literar „George Coșbuc” organizează joi, 1 martie 2018, ora 17:00, în sala „Gavril Scridon” a Bibliotecii Județene (Bistrița, str. Alexandru Odobescu, nr. 11), lansarea volumului de poezie: Alexandru Oltean – „Voi fi cu tine” (Editura Grinta Cluj-Napoca, 2018).
Prezintă: Menuț Maximinian, Alexandru Cristian Miloș, Vasile Găurean.
Vă așteptăm cu drag!

Arhitectul nu aparține unei categorii de  specialiști anume, ci este un pictor care ne prezintă imaginea unor construcții aflate pe cale de dispariție. Se numește Nechita Bumbu din Nepos, un îndrăgostit de pictură, ce promovează o tematică mai puțin obișnuită în acest domeniu al artei. Este atras de obiectivele ce aparțin trecutului, dar care au intrat în patrimoniul nostru național . Dacă Ținutul Năsăudului este cunoscut prin simbolurile sale emblematice, clopul cu pană de păun și costumul popular intrat în cartea recordurilor, o dinsticție aparte a primit-o și prin construcțiile specifice acestei zone și anume, podurile de lemn acoperite, care datează din vremea regimentului grăniceresc. Din cele 14 poduri câte au făcut trecerea peste bătrânul Someș și afluenții săi (Sălăuța și Ilvele ), doar la Coșbuc și Ilva Mare mai rezistă astăzi și sfidează timpul și construcțiile contemporane. Celelalte au căzut pradă intemperiilor și în multe cazuri neglijenței semenilor noștri. Nechita Bumbu reîmprospătează imaginea acestor construcții, refăcute pe baza unor fotografii achiziționate de la diverse persoane, impresionează și stârnesc admirația tuturor celor care le privesc, așa cum au făcut-o de curând la expoziția din Năsăud, Este pictorul care stăpânește arta proiectării, pune accent pe detalii, folosind tehnici strict profesionale, privind poziționarea obiectivului în spațiu,  proporția lui, are simțul liniei de perspectivă, dar și a luminii și umbrelor prin care realizează imagini autentice și pline de semnificații. Tablourile lui Nechita Bumbu, nu numai cele referitoare la podurile de lemn, ci și altele, prin care prezintă case vechi, mori și vâltori, biserici și mănăstiri, drumuri și ulițe ale satului, pot fi luate drept elemente etnografice pentru oricare monografie rurală din acest ținut. Pictorul de la Nepos și-a făcut deja o faimă în lumea artiștilor plastici.

Versificatori destui şi de talent are Bistriţa, municipiul nord-transilvan, luptători cu spada vorbelor pe felurite fronturi tematice. Negreşit, cu luminiscenţe felurite, precum  şi bolta cu făcliile  veşnice ale stelelor.

 . Semnalam în 2015 un excelent volum de parodii semnate  de  Alexandru Olteanu: ,,Oglinda retrovizoare", volum care face cinste speciei parodice chiar la nivelul literaturii naţionale. (Păcat că  promovarea produsului literar în spaţiile criticii de specialitate este  o problemă la care nu ne pricepem toţi (între care mă număr), astfel că mulţi creatori  bistriţeni  , realmente talentaţi, rămân în umbra cunoaşterii de către marele public.)

  Recentul volum, semnalat în titlu, ,,Voi fi cu tine"(poezii),-apărut la Editura Grinta din Cluj-Napoca, anul acesta, arată o  schimbare de orizont literar a autorului.

    Cu surprindere am luat în mâini cartea de faţă a distinsului Oltean bistriţean, căci de pe copertă mă privi  o fată superbă, împletind în iarba verii o cunună, tot superbă, de flori. ,,Un volum de stihuri erotice! – a fost primul gând. E obligatorie oare o congruenţă între vârste şi pasiuni?  Parafrazându-l pe Jean Jaques Rousseau (care spunea că ,,Oamenii cresc (intelectual) întreaga viaţă), vom spune că  Oamenii iubesc întreaga viaţă. Măreţia fiinţei umane  constă în aceea că  putem iubi fiinţa adorată  surmontând  obstacolele umane, boala, depărtările  şi  chiar moartea. 

   Aceste gânduri  mi s-au tălăzuit în minte îndată ce am  întors pagina de gardă a cărţii dlui. Alexandru Oltean, aflându-i destinaţia:  ,,În memoria soţiei mele, plecată mult prea devreme între stele."

     Este şi durerea o daltă  pentru creionarea noastră fiinţală. Suferinţa provocată de pierderea primei iubiri  a generat în  Mihai Eminovici  acea energică schimbare ce-l va preface în Eminescu–geniul meditativ şi melancolic (începând cu poema Mortua est). 

    Dl.  Alexandru Oltean este -în privinţa formelor- un  versificator clasic,  în toate volumele stăpânind  fără reproş ritmul, rimele, cezura şi toată cohorta prozodică. Este un atu major, demn de a fi semnalat.

    Tematica volumului este eclectică, predominant erotică, fără abordări neaşteptate, exotice.( Autorul  îşi începe stihuirea cu un ,,Cuvânt către cititor",  pornind  dinspre sine: ,,Tu, ce-mi citeşti cuvântul din versurile mele,/ Să-mi dai un semn.../ / Şi va rămâne veşnic în drumul meu spre stele."

    Familial, poetul se confesează lectorului potenţial: ,,Eu m-am născut la ţară, în satul din câmpie/ Cu dealurile joase şi cu păduri puţine.... //  Vin şi din sat cuvinte, cu zumzet de albine... ", devoalându-şi resursele orfice, pentru ca in finalul acestei Ars poetica să-şi expozeze motivul recursului la vers: ,,Încerc s-alung durerea şi vin cu flori în prag. / Sunte florile-cuvinte ce-n lumea ta mă poartă."  (o concretizare a ceea ce spunea cândve Torquatto Tasso în Gerusaleme liberata -,,Duşmană a uitării -amintire!")

    Prin firea sa, dl. Alexandru Olteanu este solar, tonic şi nu ne poartă spre adâncimi insondabile de suferinţă. Undeva este mereu loc  pentru soare,  pentru muze telurice, ca disponibilitate.)

   Apropiindu-se (ca intenţionalitate) de clasicii greco-latini, care invocau inspiratoarele muze, poetul apelează la divinitate, căci precum lumina  discende asupra lumii, la fel coboară ştiinţa, frumuseţea şi cunoaşterea, deşi nu se exclude efortul propriu, auctorial: ,,Acum, când mai de preţ e amintirea/ Şi pe poteca vieţii mă cobor,/ Putere, Doamne, dă-mi, să-mi cânt iubirea,/ Ca mai apoi s-o dărui tuturor."

     Întâlnim adieri lamartiniene, argheziene sau eminesciene, fiinţa  iubită răsarindu-i din ambientalul  cunoscut cuplului, cu deosebire marin, la malul Danubiului sau în cel al existenţei cotidiene:: "Sunt clipe când mai cred în aşteptare / C-ai să te-opreşti acolo, pe cărare/ Şi-o să-mi zâmbeşti cum o făceai odată..."(Era cu noi).  Este firesc prin însăşi dedicarea volumului să avem un lung remember al clipelor fericite şi de neîntors, din cuplu: ,,Iubito,/ Abia aştept să vină seara,/ Ca-n vremuri vechi să ne iubim/ Să văd pe geam crâmpei de cer/ Cu stele care nasc şi pier...."(Seara)

   Pe drumul celor"ce n-au fost,/ dar puteau să  fie", cum spunea George Topârceanu, distinsul autor îşi cuantifică cele trecute în creuzetul părterilor de rău, reuşind câteva imagini memorabile: "De ce-ai venit pe lume-aşa târziu,/ Iar eu cu ani atâţia mai devreme?/ Ar fi ştiut şi scrisul să mă cheme /.../ Aş fi-mbrăcat speranţa-n diademe/ Şi versul tău în pietre şlefuit,/ Trecând prin universul infinit,/ Ar fi rămas o clipă pe la gene."(De ce n-ar fi?)

  Speranţa nu-l părăseşte însă  niciodată pe stihuitor şi melancolia nu se prăbuşeşte în deznădejde. În fibra intimă a domniei sale îl susţine credinţa şi dragostea  pururi biruitoare de viaţă. (,,Admirând o pământeană", "Hai, vino!",,,Mâine te aştept din nou")

   Alexandru Olteanu poartă în fiinţa sa copilăria, satul, vecinii, părinţii, un univers în parte pierdut, adică cel populat de fiinţele dragi de altădată, iar cel actual, recte satul de acum, e unul la care reîntoarcerea nu mai e posibilă din pricina asemănării cu un rai pustiit. Goga, Coşbuc şi semănătoriştii elogiau satul, dar nu-şi puteau schimba statutul dezrădăcinării. În schimb, Poetul bistriţean nu are unde se întoarce, fiindcă satul românesc de azi e de o pustietate blagiană: ,,Mă plimb acum pe uliţe pustii,/ Grădini întregi, de buruieni sunt pline,/ În multe case nimeni nu mai vine/ Şi nu e niciun chiot de copii." Un înger al pustiiri pare să fi trecut prin satele noastre. Autorul cunoaşte bine cauzele, cunoaşte şi pe cei care au generat acest exod al  tineretului spre  alte lumi şi versul lui cunoaşte accente de revoltă. Cum indiviul solitar nu poate schimba  o societate întreagă, revolta oscilează  spre incantaţii de blestem, cum se întâmplă   Omagiu "Colectiv" : "Ţărâna toamnei fie-vă uşoară,/ Voi, purtători de-atâta nenoroc.../ Cei mari, de sus, îşi tot bătură joc,/ Nu doar de voi, ci de întreaga ţară./ Sfidând norodul, adunat-au sânge/ Doar pentru ei şi încă fără teamă..."

    Lisandru, poetul nostru, e şi un bun peisagist : ,,Lăsaţi să zburde-n voie printre mioare, mieii,/ Să-mbobocească macii cu floarea rubinie,/ Cinstiţi a zilei clipă precum  romanii zeii,/ Când după lupte grele serbau o bătălie."(Lăsaţi să vină primăvara)       Fiinţa umană e aceeaşi prin toate vremurile. Numai tehnologiile s-au schimbat. Ni se pare că  citim din nemuritorul Vergiliu: ,,Ac velutis in pratis, ubi apis aestate saerena,/ Floribus insiduus variis et candida circum,/ Lila funduntur. Strepit omnis murmure campus."

     Cam de pe aceste metereze literare şi de gândire se poate făuri o poezie de nivel  înalt,  dincolo de zona comună a omenescului personal. Aici se circumscriu un număr de poezii ale domniei sale, dedicate mamei: ,,S-a dus şi mama"(la şase luni de la pierderea soţiei),,,,Fiii satului", ,,Crăciun", ,,Eu, când lumânări aprind...":

 ,,O văd în dimineţi păşind pe rouă,/ Căci erau multe de făcut la sate,/  Dar nu s-a plâns, s-a străduit în toate/ Şi-acum s-a dus, după decenii nouă./ O văd citind mereu o rugăciune,/ La Dumnezeu de ajutor să-i fie..."(S-a dus şi mama)   

     Poetul reuşeşte uneori metafore scăpărătoare, aşa cum creionează chipul fiinţei evocate în micropoemul Eşti, fiecare catren fiind o metaforă.

  Lirica lui Alexandru Oltean e una familială, comună ca simţire tuturor inimilor, sperând mereu  să reverebereze în cititor. Estetic, orfic, domnia sa este inegal. Deşi este un versificator redutabil, distinsul autor se bazează prin excelenţă pe propriile sensibilităţi, pe care le distilează în retorte poetice. Aprofundarea liricii naţionale şi universale i-ar putea deschide, desigur, alte orizonturi  ale realizării  literare. Nu e sigur însă dacă doreşte să treacă oicumenele în care este cantonat. Poate e prea mult; poate e prea târziu.

   Dacă arta slujeşte ca oglindă a eului subiectiv  - fie el solar sau în suferinţă- realizăm că acesta este rolul fundamental al genului liric: a fi o confesiune, o alinare "after storms". Când scopul  lirei este de a servi umanităţii ca specie, adică ridicând particularul la general, exigenţele ideatice şi ,,pro forma" devin -evident- altele, incluzând propensiunea spre filozofia rosturilor existenţiale.

    Fără a muta orizonturile poeticii actuale, lirica dlui. Alexandru Olteanu va găsi, negreşit, în publicul mediu, adică vel mai vast, de pretutindeni,  un ecou extrem de favorabil, fiindcă melancoliile domniei sale sunt fie trăite deja direct şi dureros de unii dintre noi, fie ne aşteaptă să le trăim de acum încolo  Una din variantele manuscrise ale nemuritorului poem eminescian ,,Luceafărul"  avea în rolul  hyperionic  un zmeu îndrăgostit de  o fiică de împărat, o  pământeană. Nevoit  să facă o călătorie spre a-i fi pe plac fetei-prinţesă,  zmeul o  află la întoarcere în mreaja unei iubiri terestre. Întrisat, zmeul  aruncă asupră-le o sentinţă-blestem: ,,Un chin s-aveţi: de-a nu muri deodată." Acesta este de fapt blestemul  sub care se află toţi cei ce ne  naştem în această Vale a Plângerilor, căutându-ne (paradoxal!) fericirea..

În Casa Şotropa din oraşul Năsăud, respectiv sediul Poştei, tradiţiile se ţin lanţ, ascunzând înţelesuri profunde despre relaţiile interumane şi despre relaţiile oamenilor cu istoria sau cu natura. S-au împlinit azi, 24 februarie 2018, 10 ani de când se serbează la Năsăud arborarea drapelului românesc pe sediul primăriei din Paris, în ziua de 24 februarie 1848, de către un grup de tineri studenţi români.
Iniţiatorul acţiunii „Onor la drapel” este col. r. Mihai Lucian Valea, fiul scriitorului Lucian Valea, istoric şi filatelist, cercetător iscusit, care a găsit timbre ce simbolizează evenimentul anului 1848. Între Casa Armatei Bistriţa şi Societatea Culturală „Virgil Şotropa” s-au statornicit prin procesul muncii, relaţii de bună colaborare ca dovadă au iniţiat acţiuni patriotice în parteneriat, în care se implică şi Muzeul Grăniceresc cu întregul personal. Bunul colaborator al Societăţii Culturale din Casa Şotropa, omul de aleasă cultură col. Florentin Archiudean, prezent cu o comunicare pe această temă, este omul care nu oboseşte niciodată în lupta pentru o cauză comună, cărturarul încărcat de idei, ce slujeşte cauza artei şi a cărţii şi învie cadrul unor întâmplări adevărate.
Iniţiatorii şi organizatorii acţiunii patriotice „ONOR LA DRAPEL”, respectiv Valer Petrehuş, Radu Băeş, col. r. Archiudean şi Valea precum şi cei care au venit cu completări, Ioan Mititean şi Romulus Berceni, au adus în prim plan simbolurile României, intrate în memoria spirituală şi afectivă a colectivităţii, trăind aventura unei forţe creatoare ce animă pulsul vieţii oraşului de pe malul Someşului Mare.
Sala de conferinţe a Muzeului Grăniceresc a arătat de minune cu toate scaunele ocupate, toţi cu ochii ţintă la ansamblul „PĂUNAŞII SALVEI”, coordonat de VALER FODORCA, care prin talentaţii dansatori şi solişti în minunatele costume populare, au creat un adevărat mediu cultural curativ, idealul unei lumi nou-create, în care să domine frumosul, binele şi adevărul.
Solista consacrată ALINA CEUCA, preşedinta Societăţii Culturale „Păunaşii Salvei”, a avut în jur o grupare de excepţie cu care a captivat publicul dezvăluind tainele copilăriei: Amalia Ţuţuruga, Ana şi Nicoleta Scurtu, Mîţ Ştefania, Adina Lazăr şi ceteraşii someşeni Ionuţ Hojda şi Rareş Fodorca, comori nepreţuite de simţiri duioase pline de originalitate. O dimensiune umană pentru universul celor mici în fermecătoarea lui desfăşurare şi permanenta nevoie de ocrotire.
Minunaţii păunaşi ce încolţesc în solul fertil al Salvei au fost răsplătiţi cu dulciuri de sponsori cu suflet mare S.C. „Veloplastic” S.A., Silvia şi Dorel Oltean şi Societatea „Bodet Horst” prin Daniela Fetinca, iar spectatorii, prin aplauze prelungite încărcate de atâtea semnificaţii.
Pe holul din faţa sălii de conferinţe, renumitul pictor din Nepos, Nechita Bumbu, a adus expoziţia de pictură cu tema „Podurile din lemn acoperite din Ţara Năsăudului”, prin care ne introduce din nou acasă prin chemarea străbună, comori nepreţuite pline de originalitate. A fost la Muzeul Grăniceresc o seară culturală de înaltă ţinută artistică, care păstrează frumosul, aşa cum îl găsim spre exemplu, în ia românească.

De Ziua Femeii, Magda Catone si Tiberiu Paun ne aduc “Un butoi de Fericire” la Năsăud!
"O piesa de teatru minunata cu doi actori extraordinari! Va asteptam cu mare drag" spune Silviu rus, managerul Casei de Cultură Liviu Rebreanu.
Butoiul cu fericire povestește întâlnirea dintre doi oameni complet diferiți și aparent incompatibili. Ea, Sanda, o chelneriță trăsnită și amuzantă, care ia totul în glumă, deși nu are o viață prea roz. E trecută de prima tinerețe, are cazier, a văzut multe la viața ei, trăiește într-un oraș minier, obscur, are un bărbat gelos și singura perspectivă e să participe la Vocea Romaniei, unde să își spună povestea.
El este un profesor universitar, matematician, statistician, scorțos, și narcoleptic. Consideră că totul în viață poate fi calculat. Ajunge în barul de mâna a doua în care lucrează Sanda, momit de o studentă blondă, care seamană izbitor cu Marlyn Monroe și de care el este foarte atras. În ciuda tuturor calculelor lui, profesorul face o criză de față cu Sanda și zidul de scorțoșenie se dărâmă. Între profesor și chelneriță se creează o relație ciudată de prietenie, bazată pe o sinceritate câteodată amuzantă, alteori dureroasă. Cei doi trec împreună printr-un carusel de stări și emoții.
În rolurile principale: Magda Catone și Tiberiu Păun
Scenariu și regie: Ivona Boitan
Scenografie: Ileana Zirra
Sound design: Iulian Olteanu
Durată spectacol: 1h 15 min
Preț bilete: începând de la 25 lei.
Spectacolul va avea loc pe 9 martie de la ora 19.00, biletele fiind puse în vânzare la Casa de Cultură şi Centrul de Informare Turistică.

Poetul Menuţ Maximinian este tot mai vizibil în revistele de literatură de prestigiu. Ne referim la România literară, Luceafărul de dimineaţă, Timpul, Steaua, Tribuna, Dacia literară, Convorbiri literare, Apostrof, Mişcarea literară, Pro Saeculum, Caiete Silvane, Nord literar, Conexiuni, Litere, unde este prezent cu poezii şi articole de critică literară. A publicat volume de poezie, critică literară, etnologie şi jurnalism, printre care: Noduri în haos, poezii, Editura Eurobit Publishing House, 2012; Muchia malului, poezii, Editura Tipo Moldova, 2013; Trenul vieţii/Treni i jetes, poezii, Editura Amanda Edit Verlag, 2016; Vremea sintagmelor, critică literară, Editura Karuna, 2010; Pomul cu litere, critică literară, Editura Karuna, 2011; Cronica de gardă, critică literară, Editura Karuna, 2013; Cărți și contexte critice, critică literară, Editura Tribuna, 2017; Poteci de dor, studii de etnologie, Editura Charmides, 2016, Rugăciunea cântată, studii de etnologie, Editura Eikon, 2010.
Premii naţionale şi internaţionale: Premiul pentru poezie al Malaeziei-2016, Premiul pentru poezie din New York ( Institutul de Teologie şi Spiritualitate Otodoxă)-2016, Premiul pentru poezie din Istamblul ( Universitatea din Istambul şi ICR)-2017, Premiul festivalului de proză “Liviu Rebreanu”( USR)-2014, Premiul festivalului de poezie “George Coşbuc” ( USR)-2012, distincţie din partea Uniunii Scriitorilor din România, filiala Sibiu-2012, Premiul „Mişcării Literare” pentru publicistică literară-2014, Premiul municipiului Bistriţa (de două ori, prin Medalia „Liviu Rebreanu”-2015 şi Medalia „Andrei Mureşanu”-2016), Premiul Centrului Cultural Român Barcelona pentru creaţie literară-2009, etc.
Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Cluj şi Editura Școala Ardeleană vă invită la lansarea noului volum de versuri „Crucea Nopţii” de Menuţ Maximinian. Prezintă: Constantin Cubleşan, Ion Mureșan, Andrei Moldovan, Olimpiu Nuşfelean, George Vasile Dâncu. Moderator va fi Irina Petraș, preşedintele USR Cluj. Evenimentul va avea loc vineri, 16 martie 2018, ora 12.00, la sediul Filialei Cluj a USR (Str. Universității nr. 1).
Iată ce spun despre versurile lui Menuţ Maximinian trei dintre criticii ţării, care l-au girat pentru noua carte. “Modernitatea unei astfel de creații se impune de la sine, poetul demonstrând-o cu evidență printr-o scriitură suplă, mereu sugestivă în imaginarul cultivat cu dezimvoltura trăirilor sincere și plenare. Menuț Maximinian e o voce distinctă în ansamblul generației sale tinere”- Constantin Cubleșan. „Universul lui Menuț Maximinian are în centrul său satul. Nu domină nostalgia după repere pierdute în trecerea vremii, ci risipirea lui într-o lume de azi, poate chiar o naștere nouă a rusticului într-un spațiu spiritual nou care își caută identitatea printr-o vibrație poetică nu lipsită de adâncimi tulburătoare”-Andrei Moldovan. „Poetul și animatorul cultural impetuos de la Bistrița, Menuț Maximinian, oscilează între spațiul rural cântat de Coșbuc și Goga și (post)modernitatea citadină…Poetului îi place să îți provoace emoții prin construirea cu voluptate a unor scenarii grandioase sau terifiante. Sfinții și „oile raiului” se amestecă uneori cu ”esență de morți”. Peisajele mărețe sunt evocate cu fiori și accente grave. Poetul e un ludic ce-și neagă natura. Așa se poartă un gentleman... și, când se lasă în voia propriei naturi, reușește strofe puternice”-Horia Gârbea.
Menuţ Maximinian urcă pe scara vizibilităţii devenind o voce a generaţiei sale, după cum remarcă şi criticii! Felicitări!

Îmi răscolesc memoria şi-mi apar pe ecran scene din activitatea de ieri, din vremurile în care mă găseam în plină putere de muncă, fiind un participant activ, iniţiator şi organizator a nenumărate activităţi culturale  în satele pe care în anii tinereţii le-am slujit cu onoare şi respect, fiind mândru  de tot ce am făcut în favoarea satului someşan ca un păstrător al tradiţiilor străbune.

Îmi reamintesc de Reuniunea Corală “Doina Someşană”, de la Năsăud, cu participarea atâtor formaţii corale din judeţul nostru şi judeţele limitrofe: Suceava, Mureş, Baia Mare, Cluj, Sălaj, Satu Mare. Judeţul nostru era foarte bogat în formaţii corale pe patru voci, ce-şi   etalau an de an, măiestria artistică şi interpretativă cu sentimentul datoriei faţă de oameni , faţă de viaţă, cu un cald parfum de dăruire, prospeţime şi poezie.

În plină vară, Năsăudul era inundat de zeci de formaţii corale sub bagheta unor dascăli cu reale aptitudini de investigatori culturali, actualizând evenimente, oameni şi locuri. Curgeau autobuzele cu artişti de pe Valea Someşului, a Ilvelor, a Zăgrii  a  Sălăuţei  sau de pe Câmpia Bistriţei-Năsăud, Rebrişoara, Rebra, Feldru, Ilva Mică, Maieru, Rodna, Leşu, Ilva Mare, Salva, Telciu, Chiuza, Luşca, Prislop etc. Din repertoriul formaţiilor parcă erau de nelipsit partiturile populare semnate de compozitorul Tudor Jarda, ce stă de strajă în centrul satului Leşu ca un patron spiritual al muzicii populare româneşti.

Sunt legat prin mii de fire de SERBAREA POPULARĂ “PRIMAVARA REBRISOREANĂ”, care a intrat după repetate insistenţe prin intermediul presei pe făgaşul normal, tradiţional, ajungând la aproape 50 de ediţii, după ce edilii satului aveau tendinţa ca sărbătoarea portului şi tradiţiilor locului să înceapă de la ei, adică de la nr. 1, o cruntă denaturare a istoriei.

Luna februarie era declarată oficial “Luna cărţii la sate, un bun prilej de întâlnire  cu scriitori, de închegare a  unor bune relaţii de prietenie şi colaborare  care au durat în timp. În acest cadru de cinstire a cărţii şi a literaturii  am fost în acţiuni comune cu Nicolae Dunăre, cu care am iniţiat la Rebrişoara primele sesiuni de comunicări pe teme locale din mediul rural. An de an mă vizita şi iniţiam împreună acţiuni de cercetare, finalizând monografia judeţului Bistriţa-Năsăud. În această lună, ne deplasam În Răstoacă, La Podul Rebrii, Pe Podirei, Pe Grui, În Dobodea, În Gura Scrăzii, deci pe uliţele comunei Rebrişoara, în casele mai spaţioase şi încălzite, unde tinerii se adunau în şezătoare. Uneori, ne întâlneam şi  într-o sală de clasă, ca de exemplu cu Vasile Netea, scriitor şi istoric român, născut la Deda, judeţul Mureş, la data de 1 februarie 1912. Fiind născuţi în aceeaşi zi, adică 1 februarie, ne sărbătoream ziua împreună. Am corespondat ani în şir, împărtăşindu-mi aspecte din viaţa şi opera sa. După ce tatăl său a fost dus pe frontul din Galiţia, copilul se refugiază în satul natal al mamei, adică  Gledin, comuna Monor. Vorbea cu mult har despre Gheorghe Bariţiu, lucrarea lui de doctorat. A dedicat toată puterea sa de muncă istoriei Transilvaniei, având  peste 40 de cărţi pe această temă.

Prietenii călduroase din luna făurarului s-au  închegat şi cu dramaturgul Ion Băieşu  cu piesa de teatru ”Preşul” şi  poetul şi publicistul Nicolae Prelipceanu, cu volumul său  “Turnul înclinat”. Nu au făcut referiri doar la operele lor, ci la clasicii noştri ce au adus o nouă lume în care se manifestă un sâmbure de adevăr, de armonie şi frumuseţe: Eminescu, Coşbuc, Blaga, Goga etc.,  versuri prin care au scos la lumină dimensiunea umană a literaturii.

Voi reveni şi cu alte prietenii sudate în munca cu cartea din făurarul de ieri cu fapte esenţiale de viaţă.

          În perioada 6 martie - 25 aprilie 2018, în Galeria Subsol al Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, are loc expoziţia Andezit, cu lucrări ale artiştilor: Maxim Dumitraş, Nicolae Fleissig,  Alexandru Gavrilaş, Nesrin Karacan, Gheorghe Zărnescu şi Emil Cassian Dumitraş. Istoricul de artă Vasile Duda realizează deschiderea expoziției, fiind un colaborator al sculptorilor și ceramiștilor implicați în acest proiect.

          Vernisajul va avea loc în data de 6 martie, ora 18, la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud din str. Gen.Grigore Bălan nr.19. Prezintă Vasile Duda, istoric de artă.

          Sculptura în andezit a devenit o raritate a peisajului cultural contemporan, dificultatea prelucrării pietrei şi sistemul complex de extragere şi alegere a materialului, trebuie să întrunească mai mulţi factori în acelaşi timp, pentru a obţine rezultatele aşteptate. Aceste condiţii au fost întrunite în taberele de sculptură de la Sângeorz-Băi, organizate de sculptorul Maxim Dumitraş pe lângă Muzeul de Artă Comparată Sângeorz-Băi, cu susținerea Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud. Artiştii implicaţi în proiect şi-au ales fiecare blocurile de andezit, direct din cariera de piatră de la Poiana Ilvei  şi au lucrat în vara anului 2016 la execuţia lucrărilor de sculptură.

          Artiștii au lucrat împreună, dar și-au păstrat propria stilistică, chiar dacă volumetria apropiată a lucrărilor, unitatea materialelor și a tehnicii utilizate, imprimă expoziției un spirit unitar.

          Maxim Dumitraș a impus blocului de piatră ideea dematerializării centrului compoziţional. În miezul degajat al sculpturii, artistul aplică „principiul ferestrei” şi determină forme suple şi uşoare, trecând dincolo de caracteristicile uzuale ale materialului în care a lucrat.

          Ioan Pop Vereta desfășoară textilul (o ,,cămașă”) în duritatea andezitului, dar face loc și unei componente ”sonore” prin atârnarea unui șirag de zurgălăi în căușul rocii.

          Nicolae Fleissig aplică o decorticare geometrizată şi generează pe fațetele pietrei, descoperirea ritmurilor modulare, prin care neprelucratul se transformă în estetic. Artistul obţine prin tratări atente ale suprafeţelor, aspecte picturale care transformă andezitul într-un material cu tactilităţi picturale, prin diversitatea tonurilor obținute.

          Alexandru Gavrilaş este ataşat de esenţializarea monolitică a formei. Piatra îşi păstrează caracterul masiv pentru etalarea caracteristicilor sedimentare. Sculptorul feliază secţiuni prin care afirmă texturi şi prelucrări diferite, el obţine expresii plasticizate şi relaţii experimentale de perspectivă, pentru această tehnică.

          Nesrin Karacan este preocupată de tema verticalizării. În organizarea compoziţiilor sale artista utilizează mai multe axialităţi prin intersecţia cărora pune în valoare planurile multiplicate ale sculpturii şi generează nevoia rotirii în jurul obiectului pentru descoperirea sensurilor sale.

          Gheorghe Zărnescu, preocupat în ultimii ani de expresia inedită dezvoltată din ready made, a transpus aceste problematizări ale obiectelor uzuale şi în plastica andezitului. Pietrificarea banalului este în măsură să stârnească sentimente contrare şi surprinzătoare, sculpturile sale sunt obiecte recognoscibile prin detalii, dar contradictorii prin ansamblu.

          Emil Cassian Dumitraş este autorul unor „obiecte tablou” care completează vizual pereţii galeriei. Culoarea picturii şi tactilitatea sculpturii se întâlnesc în obiectele bidimensionale din ceramică şi în glazurile bine rostuite. Accente colorate pun în valoare structurile materialului şi impresionează  prin tehnica afişată de artist.

          Expoziţia Andezit prezintă publicului lucrări de sculptură care se încadrează în categoria obiectelor de interior, dar care pot să devină în cele mai multe cazuri prototipurile unor lucrări monumentale. Artiştii participanţi provin din diverse zone ale României, dar şi din străinătate (Franța și Turcia) şi fără să-şi propună să reprezinte o scanare a realităţii din acest domeniu, ne oferă o perspectivă a ceea ce se lucrează în prezent în arta contemporană. Formele cioplite cu trudă conturează după exigenţe spirituale personale, expresivități armonizate în finisaje impecabile. Cu o tehnică bine stăpânită, artiştii au încercat să îmbine stilul care îi caracterizează, cu exigenţele materialului în care au lucrat. Fără să caute cu orice preţ forme noi, sculptorii au adaptat ideea la blocul de piatră, din interiorul căruia, au vizualizat forma exterioară. Forma curată presupune un anumit sentiment de „viaţă adevărată”, de contact perfect cu materialul, iar forma care pleacă de la relaţiile din jur, este capabilă să cuprindă sentimentul unei opere împlinite. Intensitatea formelor conturate depăşeşte formalismul şi impune sensul şi scopul estetic al lucrării de artă.

          Expoziţionalul din Galeria Subsol, al Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, aduce în faţa publicului rezultatele obţinute din taberele de sculptură, susţinute în ultimii ani şi oferă câteva repere despre ceea ce se lucrează în ultimele decenii în domeniul sculpturii în piatră.

          Vă așteptăm cu drag!

          MANAGER,

    Alexandru Gavrilaș

O manifestare de o sensibilitate deosebită, cu multiple conotaţii literare, s-a derulat la Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” Bistriţa-Năsăud, în Sala Gavril Scridon, care s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru publicul avizat, cele peste 100 de locuri fiind ocupate până la refuz.
Deosebitul şi plăcutul eveniment s-a derulat sub sigla Consiliului Judeţean B-N, Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc” şi Cenaclului Literar „George Coşbuc”, iar cunoscutul şi apreciatul autor, Alexandru Oltean, a surprins, în mod plăcut, publicul prin a treia sa carte de poezie dedicată memoriei soţiei sale, trecută prea devreme la cele veşnice, volum intitulat semnificativ „Voi fi cu tine”, poezii, apărut la Editura Grinta din Cluj-Napoca, în 2018.
Într-o atmosferă sărbătorească, de 1 martie, Ziua Mărţişorului, evenimentul a fost moderat de către scriitorul şi preotul Ioan Pintea, directorul Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc”, un amfitrion valoros al acţiunii şi o gazdă ospitalieră deosebită, ce a rostit pertinente şi elocvente cuvinte de apreciere la adresa volumului şi a autorului, precizând puterea de creaţie şi dexteritatea versificării, în stil tradiţional a lui Alexandru Oltean.
Despre carte şi valoarea autorului au opinat scriitorii Menuţ Maximinian, Al. C. Miloş şi Vasile Găurean. Ei au scos în evidenţă poezia trăită, bucuria de viaţă şi durerea, sentimentele şi romantismul autorului, dragostea de satul natal, cartea fiind o frescă a vieţii lui Alexandru Oltean, spusă în versuri, unde a folosit cu profesionalism şi talent metafore, figuri de stil, imagini inedite, folosind o prozodie tradiţională pe linia marelui poet George Coşbuc.
Volumul are şi o lămuritoare postfaţă scrisă de cunoscuta autoare Cleopatra Lorinţiu.
Au mai intervenit, la solicitarea lor, din public, scriitorii Virgil Raţiu şi Gheorghe Mizgan, care au apreciat volumul lansat în cadrul deosebitului eveniment.
Poetul Alexandru Oltean a descifrat tragismul dispariţiei celor dragi din viaţa sa: mama, soţia, fiul, această carte fiind un remember al amintirii cu ei.
Autorul a recitat trei poeme edificatoare din volum şi a acordat numeroase autografe.
A urmat, la final, un moment de socializare, la un pahar de şampanie şi poezie.
A fost o activitate de suflet pentru suflete, cu o sensibilitate aparte.